Cautare




, Contributor

Lucrează în PRIVATE EQUITY, crește doi copii, cumpără mult mai multe cărți decât va putea citi vreodată și își pune constant întrebări despre cum ar trebui trăită viața.

Opinie |
|

Ce putem învăța din cărți

Unul dintre articolele peste care am dat căutând pe Google ghiduri de citit în cărți e din respectatul The New Yorker și e un interviu cu Jessa Crispin, autoarea unei cărți numite „Tarotul creativ. Un ghid modern pentru o viață inspirată” – o carte ce descrie nu doar istoria tarotului, ci și modalitățile în care acesta poate fi folosit ca un mod de a stimula creativitatea.
Alexandra Florea_Facebook

E duminică dimineața în Viena și sunt pe terasa singurei cafenele deschise din cartier. (Lecția de supraviețuire numărul unu în capitala Austriei este să afli ce și până la ce oră e deschis în weekend. Rezumat: duminica, mai nimic.) La masa din fața mea, lângă leandrul roz, cele trei prietene au scos un pachet de cărți și acum le etalează printre ceștile de cappuccino. Mi se par un pic cam tinere și cam stylish pentru un club de canastă sau bridge, dar de când tricotatul e noul hobby cool, încerc să nu mai am prejudecăți de genul ăsta. Situația mă intrigă însă, așa că le observ în continuare – discret, de după ziarul de weekend. Timp de câteva minute, una dintre ele citește ceva de pe telefonul mobil, privind cărțile din când în când; celelalte o ascultă atent.
Abia când una dintre cărți e luată de vânt și aterizează lângă masa mea îmi dau seama că nu asist la o lecție de bridge, ci la o ședință de tarot: Mutter Omida în varianta amatoare și tech-enabled. Chicotesc în spatele ziarului, întrebându-mă dacă „un cavaler la drum de seară” o să devină „o să ai match pe Tinder cu un brunet cu ochi verzi”. Apoi mă afund în propriul telefon ca să văd dacă există, într-adevăr, instrucțiuni on-line de citit în cărți și sunt pe cale să mă prăpădesc de râs când observ că pe faimosul/infamul site Goop al lui Gwyneth Paltrow ghidul de tarot apare la categoria wellness/ spiritualitate.

Dar zâmbetul de superioritate îmi îngheață pe buze (este, de altfel, cel mai bun lucru care i se poate întâmpla unui zâmbet de superioritate, pentru că e aproape fără excepție un semn că suntem pe calea greșită) când îmi aduc aminte de două lucruri esențiale: mai întâi, că una dintre cele mai geniale prietene ale mele, profesoară universitară de literatură franceză medievală și psihoterapeut jungian, mi-a povestit despre cât de mult o intrigă ideea folosirii tarotului în procesul terapeutic; apoi că eu însămi, cu tot chicotitul meu despre cavaleri la ceas de seară, am în bibliotecă cinci (!) pachete de cărți de diverse feluri, inclusiv Tarotul Zen Osho – și altele încă și mai cringe. Faptul că nu le-am folosit și că unul dintre ele e furat de la mama doar pentru că îmi plac mult ilustrațiile nu schimbă realitatea: la plecarea din București am selectat lucrurile pe care să le iau la Viena urmând cu o strictețe de-a dreptul japoneză principiile lui Marie Kondo, astfel încât orice nu trecea de testul „does it spark joy?” a rămas acasă. Supraviețuirea acestor cartonașe colorate în biblioteca mea nu e întâmplătoare. They spark joy. Dar de ce?

Unul dintre articolele peste care am dat căutând pe Google ghiduri de citit în cărți e din respectatul The New Yorker și e un interviu cu Jessa Crispin, autoarea unei cărți numite „Tarotul creativ. Un ghid modern pentru o viață inspirată” – o carte ce descrie nu doar istoria tarotului, ci și modalitățile în care acesta poate fi folosit ca un mod de a stimula creativitatea (nu știam, de exemplu, că artiști precum Yeats, Italo Calvino sau Salvador Dalí erau pasionați ai tarotului). Secretul stă, conform autoarei, în natura arhetipală a ilustrațiilor și în modul în care ele se conectează la subconștient: „Imaginile ne permit să ocolim procesul cognitiv și să ajungem într-un spațiu mai emoțional și intuitiv”. Ele ne dau posibilitatea să trecem dincolo de mecanismele psihologice de autoapărare, de „armura” de zi cu zi, pentru a ajunge la o înțelegere de sine mai profundă. Cărțile sunt doar un pretext, un punct de pornire pentru o conversație cu noi înșine. Așa cum spune Crispin: „Eu spun o poveste, iar persoana căreia îi citesc o potrivește în propria sa viață”.

Explicat așa, tarotul pare mai degrabă o ședință de coaching – pornești de la ideea că avem cu toții înăuntru, într-o cămăruță ascunsă a sufletului, răspunsurile la toate problemele cu care ne confruntăm. Trebuie doar să găsim cheia potrivită: întrebările unui coach priceput, imaginile din cărțile de tarot, sau (precum străbunicii) primul verset pe care îți cad ochii atunci când deschizi Biblia la întâmplare. Pe scurt, orice ne scoate din vârtejul de zi cu zi al grijilor, știrilor, listelor de to do și obligațiilor de toate felurile și dă, astfel, creierului nostru o ocazie de a privi lucrurile din alt punct de vedere. Iar cu cât e mai „exotică” noua lentilă, cu atât avem șanse mai mari să descoperim soluții mai proaspete, perspective pe care nu le-am fi putut altfel lua în considerare.

În lumea din ce în ce mai schimbătoare și imprevizibilă în care trăim, capacitatea de a găsi perspective originale este o resursă inestimabilă; din păcate, stresul continuu în care trăim e inamicul numărul unu al creativității, pentru că în condiții de stres creierul nostru intră în starea de alertă (fight or flight), axată aproape exclusiv pe supraviețuire. Reflexele se ascut, dar creativitatea și gândirea laterală sunt victime colaterale ale efortului constant de a ne menține pe linia de plutire – când trebuie să fugi de tigru, nu scrii sonete în gând. Din păcate (sau, de fapt, din fericire), monștrii cu care ne luptăm în fiecare zi nu mai sunt tigrii, ci situațiile complexe la care avem nevoie de soluții pline de imaginație. E în interesul nostru să găsim metode de a ne „păcăli” creierul să-și atingă din nou potențialul creativ – iar faptul că asta poate presupune metode care îi fac pe alții să chicotească în spatele ziarului trebuie să ne fie, ca să o spunem pe vieneză, „wurst”.*
Vă las, ne vedem la o cafea – eu o să fiu cea cu Tarotul Osho Zen împrăștiat pe masă.

* Expresie care mie mi se pare teribil de savuroasă: „wurst” înseamnă cârnat, dar „ist mir wurst” – literal, „îmi e cârnat” – înseamnă „mi-e tot aia, nu-mi pasă”.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii