Cautare




, Contributor

Scriitor, traducător și cronicar literar.

Lifestyle |
|

Ce ne-a învățat pandemia

Situația prin care încă trecem, dincolo de dramatismul ei universal, mi-a relevat trei aspecte cumva legate între ele.
 aboneaza-te
Marius Chivu_Contributors_Irina Gache_2

Primul ține de o formă anume de recunoștință: trăim cea mai bună dintre toate viețile în izolare posibile. Da, trecem printr-o perioadă plină de restricții, interdicții și, poate, chiar lipsuri, dat fiind reducerea, suspendarea sau chiar pierderea veniturilor; Ordonanța Militară ne-a modificat viața socială până la a n-o mai recunoaște, suntem separați de familii, trăim în distanțare, izolare și incertitudine fără o perspectivă clară asupra duratei pandemiei și, mai ales, asupra a ceea ce va urma. Practic, lumea – de la scara blocului la scara mondială – este dată peste cap, nu știm la ce să ne așteptăm, nu știm ce planuri să ne facem, nu știm cum va arăta viața noastră la toamnă.

Dar toată această răsturnare existențială se întâmplă într-un moment în care nivelul nostru de trai e bun sau chiar foarte bun. Suntem educați, avem acces la informație și la nenumărate forme de entertainment, avem condiții și resurse să trecem pandemia, în marea noastră majoritate, fără griji extraordinare și beneficiind de tot confortul domestic. Izolați, dar protejați, căci suntem alimentați (există medicamente, putem comanda hrana la ușă, avem permanent apă și energie) și conectați non-stop cu familia, rudele, lumea întreagă prin nenumărate programe și aplicații oferite de tehnologie și accesul la internet.

Datorită tehnologiei, putem aduce în izolarea noastră vastele deschideri ale științei și artelor. În mod ironic, pandemia a făcut, până acum, cel mai mult pentru accesul gratuit la arte. Porțile Cerului par să se fi deschis pentru mai toate bibliotecile și arhivele lumii: de la UNESCO la Institutul Johns Hopkins și NASA, de la Scribd și Archive.org la Google Arts and Culture, de la Biblioteca Publică din New York la Biblioteca Digitală Mondială, până la Biblioteca Centrală Universitară sau SNSPA ș.a., toate oferă acum consultarea sau descărcarea gratuită a milioane și milioane de reviste, cărți, tratate, cursuri, albume, ebooks, audiobooks; teatrele și operele oferă on-line înregistrări de arhivă, colecții din muzee și filme de artă pot fi vizionate în regim gratuit sau pentru sume modice, iar muzica, toată muzica, este la un click distanță. Totul de acasă și din mijlocul unei pandemii care seamănă, pe alocuri, cu oportunitatea unor burse de studiu și cultural trips gratuite. Mai în glumă, mai în serios, la sfârșitul pandemiei „riscăm” să fim cu toții mai educați, mai culți, mai rafinați artistic.

Niciodată în istorie oamenii n-au trecut printr-o pandemie atât de ușor, cu atât de multe resurse la îndemână, inclusiv de umor. Încă din primele zile ale pandemiei, rețelele sociale s-au umplut de meme-uri, caricaturi, glume și bancuri despre situația noastră. Pare că oamenii n-au râs mai abitir despre răul care li se întâmplă. Tocmai pentru că ne permitem. Cum spuneam, trăim cea mai bună dintre toate viețile în izolare posibile și pentru asta ar trebui să fim recunoscători.

Al doilea aspect pe care pandemia mi l-a revelat ține de o formă anume de nostalgie: trăim un surogat de călătorie în timp, dat fiind că ni se oferă acum o revizitare a condițiilor de trai din anii ’80, ultimul deceniu, și cel mai greu, din comunism.

Tehnic vorbind, așa era în ceaușism: trăiam izolați în propria țară, poliția ne legitima pe stradă aparent fără motiv și ne lua în evidență rudele din străinătate, în comerț nu se găseau hârtie igienică, spirt, făină, medicamente ș.a., magazinele alimentare erau închise sau aproape goale, alimentele erau raționalizate (se dădeau pe cartelă și în rații conforme cu numărul de membri ai familiei), la fel și consumul (gazele și electricitatea se întrerupeau cu orele), bricolam și reparam prin case orice lucru stricat, stocam pungi, sârme, cârpe, pâine uscată.

Iar analogia poate continua: circulam cu restricții (autoturismele cu numere de înmatriculare pare aveau voie să circule un weekend, cele cu numere impare următorul weekend și tot așa), se cumpăra benzină la canistră, la TV (post unic pe atunci) se dădea zilnic același program (de doar două ore) unde situația din Occident era prezentată rău, ziare (necenzurate) nu apăreau, aveam salarii reduse, ne făceam vacanțele și concediile la țară (de unde ne întoarceam în orașe cu portbagajele pline) sau în stațiuni din țară pentru că nu aveai voie să călătorești în străinătate (în afara excursiilor organizate în țările comuniste vecine).

Pandemia asta ar trebui să-i convingă pe nostalgicii comunismului de faptul că regretul lor este doar un viciu de perspectivă: nu se putea trăi decent atunci, altfel decât fără să fi cunoscut beneficiile unei vieți libere, informate, normale, prospere; genul de viață la care, din fericire, ne vom întoarce treptat, după ce totul se va fi terminat.

După recunoștință și nostalgie, al treilea aspect pe care pandemia mi l-a revelat ține de o formă anume de conștientizare: trăim într-o lume care suportă multe îmbunătățiri. Nu totul funcționează cum ar trebui și merităm să trăim într-o lume încă și mai bună. În primul rând, s-a văzut că activitățile umane controlate au un impact semnificativ bun asupra naturii și aerului: fără traficul terestru și aerian, poluarea a scăzut în mod spectaculos, iar fără expansiunea umană în afara zonelor urbane, viața sălbatică a revenit la un ritm mai bun. Altfel spus, natura chiar se regenerează, dacă avem grijă cum interferăm.

Un alt lucru trist observat a fost nivelul îngrijorător de scăzut al educației, spiritului critic și civilității unei mari părți a populației: nu foarte preocupată de igienă, credulă și isterică, ușor de păcălit (de mass-media aflată, deseori, în plină activitate de dezinformare și manipulare, deseori la limita falsului și a minciunii), egoistă, lacomă și speculantă, uneori ignorând legea, alteori nepăsătoare la răul pe care-l poate provoca altora.

Medicii s-au dovedit a fi încă o dată cea mai importantă categorie profesională și ar trebui tratați ca atare: dotați cu cele necesare, protejați, respectați. În timpul pandemiei, preoții (cu concepțiile lor retrograde legate de clopote și tămâi vindecătoare de viruși), astrologii (cu jocurile lor zodiacale), antivacciniștii („O lume fără vaccinuri? Iată cum arată lumea fără un vaccin!„, spunea o memă), propovăduitorii tratamentelor alternative, de la detoxifieri la cristale – toți aceștia sunt inutili, dacă nu chiar nocivi în situații de viață și de moarte.

Un mare câștig al acestei pandemii ar fi să realizăm ce e important cu adevărat pentru noi și, după ce trece, ce schimbări putem aduce în viețile noastre pentru a fi mai împăcați și mai fericiți cu noi înșine și cu familia, cu joburile și pasiunile noastre, cu știința, arta și natura pe care prea des le ignorăm. Ar fi păcat să trecem împreună printr-o pandemie la scară istorică fără să fi învățat nimic.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii