FacebookTwitterLinkedIn

Nu mai devreme de primăvara acestui an, o singură întrebare vuia pe buzele tururor și ținea titlul ziarelor cu referire la Adi Hădean: „Pleacă sau nu, de la Masterchef?“ Întrebare a ținut lumea în priză câteva luni bune, zvonul plecării sale nefiind confirmat, dar nici infirmat de nimeni, la acea vreme. Tăvălugul zvonisticii a continuat culminând cu știrile presupusei sale „răzvrătiri“ și a unor diferende de natură contractuală, care ar fi dus la înlocuirea acestuia din juriul Masterchef.

Reacția lui nu a întârziat să apară, precizând încă de atunci că: „nu există datorii nestinse după participarea mea la Masterchef, emisiune despre care consider în continuare că a venit în viața mea la momentul potrivit și despre care cred că va pleca exact când va fi nevoie.“ Momentul s-a ivit și începutul de toamnă a adus cu el schimbări si anunțul că întreg juriul Masterchef urmează să fie înlocuit. O schimbare pe care acesta a comentat-o cu eleganța caracteristică cu care ne-a obișnuit în toate aparițiile sale media: “Salut alegerea făcută și pe fiecare dintre membrii noului juriu (…)Succes, Masterchef!“.

Doar că parcursul său mediatic nu avea să se oprească aici. Ziarele continuă să scrie, deoarece proiectele sale continuă să curgă, parcă cu mai multă libertate.

A început toamna în forță cu o lansare de carte. În septembrie a lansat #24centimetri, o carte despre viață, despre experiențe culinare și nu numai. A incitat curiozitatea multora cu un titlu îndrăzneț, care a ținut publicul în suspans, generând reacții multe și variate legat de posibila însemnătate a acestuia.

Titlul cărții #24centimetri avea să fie revelat și explicat chiar de către autor, el nefiind deloc întâmplător ales și fiind legat de lungimea preferată a cuțitului de bucătar. Și nu doar această preferință a lamei, justifică titlul, cât mai ales semnficația ei simbolică pentru mesajul și tonul general al cărții. O carte a devenirii sale, și a parcursului de ani de zile în bucătărie. O carte pe care cei de la editura Curtea Veche Publishing au numit-o o autobiografie-manifest. De ce manifest? Pentru că prin fiecare cuvânt scris acolo, la fel ca și pe blogul său și oriunde mai scrie Adi, îndeamnă la echilibru, la o regândire a valorilor. Culinare, dar și de viață în general.

E o carte care te îndeamnă la introspecție, dincolo de descoperirea revalatorie a unui om din spatele unei imagini. Și așa cum afirmă și el, cartea în sine nu are alt scop decât acela de a genera o schimbare, acolo unde găsește terenul propice de a se manifesta: „În vara aceasta s-au împlinit douăzeci de ani de la debutul meu în bucătăria profesionistă și treizeci de când am observat că mă preocupă mâncarea dincolo de simplul act al hrănirii. E o ucenicie destul de lungă, care continuă și azi. Dacă mă întrebați ce am câștigat în acest timp pot să vă spun că de fapt am pierdut. Am pierdut dorința, ambiția de a deveni maestru. Statutul de ucenic, cu tot disconfortul aparent pe care-l presupune, mi se pare mult mai interesant și mai potrivit pentru mine și pentru menținerea deschiderii de care are nevoie orice creștere.

Habar n-am dacă o să vă placă această carte, dar n-am scris-o cu gândul acesta, ci cu gândul că energia odată eliberată lucrează în mediu schimbându-l în moduri nebănuite. Îmi place să urmăresc consecințele rostogolirii bolovanilor, mi-a plăcut din copilărie. Cred că asta-i cartea mea, un bolovan care se rostogolește din vârful unui deal. Vă provoc să-i stați în cale.“

AdiHadean (6 of 19)

Provocarea lansată de el a fost extrem de bine primită, fapt dovedit de epuizarea tirajului de două mii de exemplare, întâmplător sau nu, chiar în primele 24 de ore de la prelansarea cărții. După lansarea publică de la Cluj, urmează lansarea și la București, în data de 3 octombrie și la Iași, în data de 24 octombrie, urmând și o serie de alte orașe din țară în perioada următoare. O ocazie bună să-l descoperiți pe omul Adi Hădean, văzându-l așa cum este el și citindu-l în cea mai sinceră descoperire a sa, către public.

Lansarea cărții a fost doar unul dintre multiplele proiecte pe care ni le-a propus în această peroadă. Știam încă de anul trecut că a lansat o Școală de Bucătari la Cluj, pentru tinerii fără venituri, dar pasionați de gastronomie. „Un ajutor la început de carieră, care să-i îndrume pe o direcție clară“, spune el. A încheiat cu succes prima ediție, toți cei 10 tineri primind oferte de angajare de la restaurante importante din Cluj și nu numai. Acum, proiectul continuă la Cluj, cu cea de-a doua ediție care urmează să înceapă în luna octombrie. Vestea bună pe care ne-o aduce nu este doar continuitatea proiectului început, cât mai ales extinderea lui, prin replicarea Școlii de Bucătari și la Sibiu, unde selecția pentru cei 10 tineri dornici să înceapă o carieră în domeniul bucătăriei este acum în plină desfășurare.

Nu ar fi prima dată când chef Hădean mizează pe potențialul tinerilor și se concentrează pe modelarea acestora, pentru meseria de bucătar. În pizzeria pe care a deschis-o anul trecut în Cluj, a angajat încă de la început tineri, asumându-și în mod voit riscul lipsei lor de experiență. Încă de atunci a simțit că e mai bine să le acorde timp, să-i învețe de la zero fiecare aspect al acestei meserii și să se bucure de creșterea lor tandem cu cea a pizzeriei. Acesta este și motivul pentru care intenționează să dezvolte proiectul Școlii de Bucătari, în fiecare an, în cât mai multe centre din țară, pentru a ajuta tinerii să se înscrie și să beneficieze de o șansă, pe care și el recunoaște, în carte sa, că a primit-o de-a lungul carierei sale.

În mod firesc, lansarea școlii a venit cu sute de mailuri și solicitări de a organiza cursuri de bucătari contra cost, pentru mulți pasionați de bucătărie, care ar vrea să fure tainele meseriei de la un chef cu renumele lui Adi Hădean. Am fost și noi curioși să aflăm de ce nu ia în calcul această posibilitate, școala sa oferind doar locuri pentru cazuri sociale. Iar, ca de obicei, răspunsul său ne-a făcut să zâmbim. „Nu caut să obțin profit cu această școală. Cine are posibilitatea să plătească, găsește cu ușurință cursuri dedicate și suficient de bune și în țară și în afară, depinde doar de bugetul disponibil. Eu mi-am propus să ofer această pregătire celor care nu au opțiunea de a-și plăti o școală, oricare ar fi ea. Iar cursurile Școlii de Bucătari Adi Hădean, așa cum este ea acum, sunt pentru acești tineri“.

Un succes pe care Adi Hădean și-l poate asuma cu mândrie, în calitatea lui de om care ne inspiră de fiecare dată prin tot ceea ce face, din postura sa de persoană publică. Și e suficient să intri pe pagina sa de facebook ca să descoperi că pe lângă aceste proiecte, nu trece o zi în care să nu vezi și altele, să nu contribuie undeva la bunul mers al acestui univers de acțiuni pozitive, pe care o mână de oameni le fac posibile în jurul nostru. Iar el spune mereu prezent. Aleargă la maraton pentru a nu știu câta oară ca să ajute copiii, participă la acțiuni ale diferitor ONG-uri acolo unde simte că prezența sa poate fi de un real folos, gătește promovând bucătăria românească și produsele locale ori de câte ori are ocazia, promovează bloggeri tineri pe care îi face cunoscuți zi de zi pe pagina sa de facebook și lista pare că nu se mai oprește.

O energie nebănuită care ne inspiră și ne aduce în fiecare duminică pe frecvența radioului la emisiunea sa de pe Europa Fm.  O emisiunie unde susține cu fiecare ocazie reîntoarcere la lucrurile simple și nevoia de a recunoaște mâncarea cu gust, sănătoasă și a o aprecia la adevărata ei valoare.

Planuri de viitor? Cu siguranță are o mulțime. Cel mai recent lansat este cel al unei conferințe dedicate antreprenorului din domeniul culinar, Cook your own business, conferință ce va avea loc la finalul lunii octombrie, la Sinaia. Un eveniment ce reunește oameni cu experiență valoroasă în domeniu, care vor putea răspunde tuturor întrebărilor venite pe tema succesului unui business culinar. Iar invitații la conferință sunt nume promițătoare, printre ei și chef Foa și chef Patrizzia într-o discuție alături de Adi Hădean despre secretele din spatele succesului, industrie, online și alte inside-uri.

O provocare așadar să-l urmărești și să ții pasul cu tot ce ne mai „coace“ Ad Hădean. De minunățiile pe care le gătește, nici nu mai vorbim, acolo ne-a convins de multă vreme și ne bucurăm să-l descoperim mereu și în alte ipostaze.