Cautare




, Contributor

Forbes Kids |
|

Ce JUCĂRII să aleg pentru copilul meu?

Desigur, îți și vezi odorul mare informatician sau medic reputat, chiar dacă azi abia face primii pași... Însă până să ți se împlinească visul e cale lungă, iar performanțele intelectuale ale micuțului încep cu... primele jucării. de Ioana Olărașu
78-80 jucarii Duplo_Kids_10863_My_First_Animal_Brick_Box_09

Întrebarea pe care și-o pun toți părinții „începători” este îndreptățită: ce să aleagă din rafturile pline ale magazinelor pentru ca jucăriile să contribuie la dezvoltarea armonioasă a copiilor atât din punct de vedere intelectual, cât și emoțional? Iată câteva sfaturi care te ajută să alegi bine…

0-1 luni

În prima lună, jucăriile care ajută la focalizarea privirii și cele muzicale, de pluș sau plastic special, stimulează reflexele sugarului: supt, apucat, privit, ascultat. Caruselul muzical, lampile muzicale care proiectează pe tavan lumini și umbre, Steluța „Vise plăcute“, o saltea de joacă sau o „scoică” dotată cu sunete relaxante și chiar mișcări de legănat îi oferă o experiență adaptată nevoilor sale (poziția tipică este întins pe spate).

2-4 luni

Bebelușul devine mai sociabil. Surâde, gângurește, își folosește mânuțele și privirea pentru a explora mediul. Jucăriile cu desene colorate și diferite texturi sunt cele mai potrivite. Aproape de 4 luni, coordonarea ochi-mână se îmbunătățește, iar micuțul înțelege că gesturile sale produc reacții. Jucăriile din materiale textile cu sunete sunt excelente pentru acest moment, ca și zornăitoarele și jucăriile pentru dentiție.

Între 4-6 luni

Dezvoltarea motrică ia avânt, iar jocul capătă o nouă dimensiune. Bebelușii încep să stea în șezut. Jucăriile muzicale cu clape și butoane, covorașul pentru activități, animăluțele de cauciuc sau pluș sunt vedetele etapei, ca și jucăriile gonflabile, ce pot fi ușor apucate.

Între 6-9 luni

Copiii încep să se miște de-a bușilea, iar jocul se dinamizează. În această perioadă, pot folosi cuburile pentru a construi, dar și mașinuțe ușoare, care scot sunete, jucării care le permit să sorteze diverse elemente în funcție de formă. Cărticelele interactive sunt și ele un mod de a descoperi lucruri noi.

Între 9 – 12 luni

Este etapa primilor pași. Măsuțele de joacă îl ajută pe copil în menținerea poziției verticale, precum și mergătoarele. Universul jucăriilor s-a diversificat și apare preferința pentru un anumit tip de jucării: animalele, cuburile mai mari, păpușile de mână, căsuțele ale căror uși și ferestre se deschid.

Între 1-2 ani

Universul copilului se schimbă: merge și cucerește spațiul din jur. E vârsta la care apreciază povestea de seară, cărticelele cu imagini, accentuându-se latura educațională a jocului: numere, puzzle, covor din spumă cu numere, jocuri de sortare. Colaborarea părinte-copil pentru realizarea unui turn de cuburi poate fi un prilej de exersare a deprinderilor motrice și a celor atenționale.

Între 2-3 ani

Copilul își va exprima tot mai des dorința de a realiza singur diverse activități. Este momentul potrivit pentru jocurile de construcție (cuburi, Lego). Creativitatea copiilor poate fi încurajată prin diverse jocuri de rol (de-a doctorul, pompierul, cavalerul, prințesa etc.). Ei învață prin observație și imitație. Jocul cu mingea, căsuța păpușilor, pista pentru mașini sau ferma de jucărie vor stimula imaginația și curiozitatea celor mici. Jocul simbolic prinde contur, iar ei încep să se „prefacă“ mai des, pornind de la experiențele lor.

Între 3-4 ani

Achizițiile în planul motricității fine se intensifică, iar copiii își coordonează mult mai bine mișcările mâinilor. Este un moment bun pentru noi provocări distractive: pictură cu degetele, modelaj cu plastilină sau nisip kinetic. Având în vedere că în această perioadă crește abilitatea lor de a se concentra asupra unei activități, ei pot fi orientați spre rezolvarea unui puzzle sau a unui Lego ceva mai complex… Oferiți-i copilului câte o jucărie nouă, pe rând, pentru a-i acorda timp să o exploreze suficient, concentrându-se asupra ei.

Între 4-5 ani

Cei mici încep să-și reprezinte lumea din ce în ce mai coerent, fiind orientați mai mult spre imitarea realității. În această perioadă, se pot introduce treptat jocurile cu reguli. Este momentul pentru jocuri de societate (board games) adaptate vârstei! Un copil care învață să își aștepte rândul își cultivă, de fapt, atenția și răbdarea, dar și un grad sănătos de conformism care îl ajută să se adapteze în grupuri. La această vârstă, copilului i se poate prezenta inclusiv jocul de șah.

Între 5-6/7 ani

Jocul capătă un nivel mai înalt de elaborare. Imaginația se dezvoltă, copiii înțeleg mai bine realitatea și clasifică obiectele în funcție de o caracteristică anume, prefațând operațiile logice. Este momentul jocurilor mai complexe, fie că este vorba de Lego, puzzle, jocuri de grup, de îndemânare sau chiar jocuri de inventat propriile povești! Sunt recomandate și jocurile care necesită mai multă răbdare și migală, cum ar fi mozaicurile sau, pentru fete, seturile de confecționat bijuterii.

Nu tot ce strălucește e de folos…

Jucăriile cu sunete și luminițe, care se mișcă rapid, îl entuziasmează pe copil, dar specialiștii avertizează că acestea pot îngreuna consolidarea atenției. Interacțiunea cu o jucărie de acest tip nu stimulează  în menținerea atenției mai mult timp, copleșind copilul cu sunete, lumini, mișcări. Treptat, jucăriile care nu se mișcă îl vor plictisi. Același argument ar trebui să te facă să eviți contactul micuțului cu noile tehnologii până după 2 ani.

Țineți cont și de preferințele copiilor, însă nu ezitați să-i surprindeți din când în când cu o nouă activitate!

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii