Cautare




, Contributor

Este ziarist de presă scrisă și scriitor.

Travel |
|

Ce înveți atunci când călătorești

În ultimul deceniu și jumătate, de când sunt ziarist de presă scrisă, am avut ocazia să ajung în zeci de țări de pe șase continente. Am primit câteva lecții.
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Ce este călătorul?

Practic distincția între un călător și un turist. Turismul se face îndeobște în mod organizat, se vizitează conform și se bifează obiective turistice. Nu e cazul.

Călătoresc alandala, în căutare de subiecte de reportaj, o iau pe străzile secundare care aparent nu duc nicăieri și sfârșesc foarte departe. În Havana, Cuba, n-am locuit nicio noapte la hotel, ci numai și numai prin case de oameni. Cubanezii le numesc case particulare. Sunt o facilitate a guvernului comunist cubanez pentru încurajarea turismului ca o soluție pentru salvarea unei economii prăbușite după ani de blocadă economică și economie prost planificată.

Dormind în casele cubanezilor de rând, mâncând micul dejun pregătit de mâinile lor, vorbindu-le deschis și, mai ales, ascultându-i, afli cât din documentarul The Cuba Libre Story de pe Netflix. Despre cum Fidel Castro n-a fost niciodată un comunist adevărat, ci numai un lider oportunist în căutarea disperată a unui aliat. Și cum mâna Uniunii Sovietice a fost singura întinsă…

Deseori, mă rătăcesc. E bine să te rătăcești, chiar dacă e înspăimântător. În Beijing, China, m-am pierdut ca într-un labirint. Era vară și era noapte și mai era și o ploaie îngrozitoare și niciodată n-am fost mai străin. Dar așa și numai așa s-a întâmplat să urc în ricșa unui chinez bătrân care m-a dus la hotelul Taiwan, pe un drum foarte ocolit, dându-mi prilejul să meditez îndelung la posibilitatea dispariției fizice în imensitatea Chinei.

La sfârșitul călătoriei am bătut bere cu bătrânul chinez și am constatat că, într-o astfel de noapte, limba mandarină (chineză) se învață de la sine.

Câte ceva despre hrană

Mănânc rar, prost, fără să urmez diete, departe de orice formă rațională de disociere a alimentelor. Această formă haotică de viață are totuși avantaje nebănuite. În Kazahstan am băut un lapte despre care nu știu de la ce mamifer provenea, dar cred că mi-a dat nu numai o indigestie blândă, ci și viziunea unor zei despre care nici nu știam că ar putea exista.

Călătorind, înțelegi de ce românii sunt totuși niște oameni din Orient. Nu avem cultura unei mese trecute prin filtrul rațiunii și, pentru că oricum știm totul, refuzăm și să învățăm ceva din libertate și accesul la informații.

Continui să mănânc rar și prost, dar măcar știu unde greșesc.

Oamenii sunt mai OK decât guvernele

Când nu iei pământul la pas, trăiești din isteriile întreținute de mass-media și ai impresia că toți străinii vor dacă nu să te ucidă, măcar să te fure ca-n codru. Soros!

Călătorind, riști să vezi că totul e pe de o parte, dar și pe de altă parte și că niciodată – absolut niciodată – nimic nu e chiar așa.

Sunt mult mai mulți oameni cumsecade pe pământ, gata să-ți întindă o mână de ajutor, decât să-ți dea un cuțit între omoplați. Guvernele însă…

Știți și dumneavoastră cum e.

Când călătorești, te lecuiești de xenofobie, rasism, antisemitism, șovinism, în caz că erai predispus la asemenea boli ale timpului. Vezi că toți oamenii sunt, până la urmă, același om.

Și găsești chiar și guverne zdravene la cap, conduse de oameni ca Jacinda Ardern din Noua Zeelandă – admirabilă prestația ei publică după teribilele atentate în care musulmanii au fost victime, nu călăi, ceea ce demonstrează o dată în plus că fanatismul nu e despre religie, ci e o religie în sine.

Fără concluzii

Călătoriile sunt cel mai bun profesor de antimaniheism. Înveți că lumea nu e despre bine și rău, că lumea e o sumă de nuanțe, că există mereu dreptate și de o parte, și de alta a zidurilor. Am văzut-o în Israel și Palestina, am văzut-o deunăzi în Irlanda de Nord, am văzut-o în Nicosia, oraș încă divizat între ciprioți și turci. Înveți să asculți și să privești și să nu tragi concluzii. Călătoriile sunt universitățile cele mai accesibile ale timpului nostru.

Istoria oamenilor nu e doar o poveste despre blândețe și toleranță, ci, încă mai mult, despre brutalitate, și războaie, și crime în numele pământului care aduce hrana, și în numele imaginarului colectiv.

Dar istoria se schimbă și oamenii care călătoresc se schimbă și ei și rareori devin mai puțin toleranți și mai puțin blânzi. Călătorind, ajungi să fii în minoritate și să înțelegi cum este viața când ești o minoritate. Călătoriile au forța să vindece de prejudecată și de orbire.

E o poveste cu Kakfa și cu o păpușă. Nu mai știu nici unde am citit-o și nici nu știu dacă e adevărată, și nici nu contează.

Povestea e că într-o zi, în parc, Franz Kafka a văzut o fetiță care plângea. A întrebat-o de ce plânge și ea i-a spus că și-a pierdut păpușa. Scriitorul i-a spus că păpușa ei nu s-a pierdut, ci a plecat în lume și că a doua zi, când se vor întâlni din nou în parc, îi va aduce o scrisoare de la păpușă, în care ea își povestește călătoria.

Întâlnindu-se și a doua zi, Kafka i-a spus fetiței o poveste frumoasă despre călătoria păpușii. Și tot așa în următoarele zile.

Până la urmă, scriitorul i-a adus fetiței o altă păpușă și i-a lăsat copilei un bilet în care îi spunea că nu putem pierde decât ceea ce iubim.

Păpușa cea nouă – i-a spus Kafka fetiței – era, de fapt, tot păpușa cea veche, schimbată de toate drumurile pe care mersese.

Poate e doar o legendă, dar și legendele sunt foarte adevărate. Călătorind, înveți și să te încrezi în ele și să înțelegi cât valorează adevărul lor. Călătoria, o știau toți înțelepții antici și ar fi bine să nu o uităm nici noi, e mereu mai importantă decât destinația.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii