Cautare




, Contributor

Opinii |
|

Ce înseamnă până la urmă a te întâlni cu celălalt?

Mic tratat de întâlnire și dialog
Nu auzim același lucru, nu vedem același lucru, nu apreciem același lucru. Toate acestea fiindcă suntem diferiți. Lumea fizică, ce ne înconjoară, ne determină să avem percepții diferite asupra aceluiași lucru.

Orice profesionist în cele ale vieții umane, fie el medic, profesor, psiholog, filosof, teosof, teolog, etc pleacă de la aceeași ipoteză de lucru: fiecare dintre noi își creează lumea sa pornind de la ceea ce vede, de la ceea ce aude, de la ceea ce pipăie. Ca atare, vom avea păreri diferite asupra aceluiași lucru întrucât beneficiem de înzestrări fizice diferite (desigur, vom lăsa deoparte reaua-voință sau ambiția fără limite care, nu de puține ori, intervin în discuție cu sau fără voia noastră). Cei mai mulți dintre noi știu sau intuiesc această realitate. Și o acceptă. Alții, nu! Ca atare, încearcă să schimbe lumea din jurul lor, ceea ce nu e tocmai rău.

Pornesc această întreprindere de la dezvoltarea personală. Cu nu știu câte direcții, cu sute de cărți motivaționale prin care musai trebuie să treci dacă vrei să avansezi pe această cale, cu tot atâtea lecturi care-ți deschid drumul spre legile supreme ale dezvoltării personale, zeci de traininguri și întâlniri de networking, pe scurt tone de maculatură pe care le întâlnim în fiecare zi în rafturile librăriilor sau ale bibliotecilor și care-ți provoacă constant aceeași nedumerire: de ce încercăm să construim ceva pe care de cele mai multe ori nu-l înțelegem?

Dar nu despre asta mi-am propus să vă atrag atenția, ci asupra unei cărți cu adevărat ieșită din comun, care vorbește despre oameni și despre întâlnirile dintre ei.Pierre Claverie

Pierre Claverie (foto) a fost un creștin algerian, excelent cunoscător al civilizațiilor ridicate de creștinism și islamism, deopotrivă. De la acest algerian, născut în preajma celui  de-al Doilea Război Mondial într-o familie de francezi stabiliți țara din nordul Africii, și care nu și-a părăsit țara decât pe durata studiilor efectuate în Franța, am primit o lecție despre ce este diferența. Geografia relației și a întâlnirii a căpătat brusc o altă dimensiune după parcurgerea volumului „Mic tratat despre întâlnire și dialog”, de curând apărut la Editura Humanitas.

Nimeni până la Pierre Claverie nu mi-a explicat atât de clar cum se poate rata o întâlnire.

În primul rând, prin agresiune. Una nedorită, desigur, dar prezentă de fiecare dată atunci când neștiind nimic despre cel din fața ta, preferi mai degrabă o agresiune lentă sau clară cu scopul de a îndepărta ceea ce mă/te jenează, tulbură, fizic sau în ierarhia ideilor și planurilor mele/tale despre lume și viață.

În opinia lui Claverie mai există și alte moduri de a-l îndepărta pe celelalt: prin seducție și prin bunăvoință. Da, ați citit bine, prin seducție sau prin bunăvoință! Afișezi mina unui om respectuos, dar în fapt nu-l întâlnești, nu-l asculți pe cel din fața ta. Doar pe considerentul că oricum tu știi mai bine cum stau de fapt lucrurile. Și recurgi la o indiferență politicoasă,aproape impenetrabilă. Totul pleacă de la îndemnul interior de a te impune în fața celuilalt. Chiar dacă știm că nu știm. Iată cum descrie Claverie categoria oamenilor care mereu ”țin steagul sus”:

”…Există oameni insuportabili…Începi să discuți cu cineva și îi pomenești fie de o descoperire importantă pe care ai făcut-o, fie de o știre pe care ai auzit-o și care-ți pare capitală…Știu! Primești dușul în față: de abia ai deschis gura, n-ai apucat să explici ce vrei să spui și deja îți cade în cap un ”Știu!”. Sunt oameni care știu întotdeauna: taie orice poftă de comunicare. E teribil și au un reflex să spună așa chiar când nu știu. Și cât de des se întâmplă!”

Pierre Claverie folosește în cartea sa un cuvânt parcă uitat în lumea noastră, în ultima vreme, delicatețea. Pe care o înțelege prin faptul că pot, ba chiar trebuie să accept, fie și provizoriu, că celălalt ar putea avea dreptate. A fi delicat înseamnă a fi respectuos. Lipsa respectului, ne avertizează autorul, poate ucide! Ai arăta cuiva respectul înseamnă și a-i cere ceva, pentru că în acest mod, crede Claverie, îl facem să existe. ”Să-i cerem ceva celuilalt, să așteptăm ceva de la celălalt…” Un crez de viață cu care, să recunoaștem,  nu prea suntem obișnuiți.

A te întâlni cu celălalt presupune și a te întâlni cu tine însuți, poate chiar a te judeca. În acest sens, Pierre Claverie îl citează pe Albino Luciani, un italian care a urcat pe scaunul Sfântului Petru în august 1978:

”Fiecare adult conține nu unul, ci trei oameni diferiți. Cum așa? – te întrebi. Ia-l pe Ion Cutare: în el este un Ion întâi, adică omul care crede el că este, apoi un Ion doi, cel care este așa cum cred oamenii că este, și în sfârșit un Ion trei, cel care este în realitate. Sunt șanse foarte mari ca nimeni să nu-l cunoască cu adevărat pe acesta din urmă, nici măcar Ion. Or, tocmai iubindu-l pe acest Ion așa cum este ne dăm o șansă să trăim și să-i întâlnim pe ceilalți oameni.”

Pierre Claverie a studiat matematica, fizica și chimia înainte de a deveni călugăr dominican. Timp de 15 ani, între 1981 și 1996 a fost episcop catolic de Oran, în Algeria. La 1 august 1996, mașina în care se afla a fost aruncată în aer de un student islamist în numele unor rațiuni de neînțeles. Tuturor celor care vor să afle mai multe despre om, fie el creștin sau islamist, Pierre Lucien Claverie ne-a lăsat o mărturie fără egal.

Un cuvânt de apreciere și despre traducătorul cărții, profesorul universitar Monica Broșteanu, o excelentă cunoscătoare nu doar a profunzimilor limbii franceze, ci și a realităților creștine și islamice.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii