Cautare




, Contributor

Lifestyle |
|

Ce glumă bună!

Realizez, cu fiecare zi care vine și pleacă, faptul că oamenii știu să reacţioneze mai prompt la rău decât la bine. Suntem atât de versaţi și atât de bine pregătiţi, încât percepem răutatea și urâtul ca pe o normalitate.
otilia ostrotky_contributors

Mi se pare incredibil cât de cooperanţi și adaptabili suntem la acest capitol. Imediat găsim cel mai clar formulate argumente, acţiunile pe care le întreprindem sunt riguroase și ferme, iar atitudinea este atât de convingătoare încât și dacă n-am demonstra nimic, tot am fi persuasivi. În favoarea răului.

Pare ca și cum răul a construit migălos o piramidă cu vârful adânc înrădăcinat în nisipuri mișcătoare. O stranie reașezare a piramidei lui Maslow, cu susul în jos. A hrănit-o treptat, distrugând tendinţa de dezvoltare personală și nevoia de recunoaștere socială pe criterii de onestitate, făcând ca mintea, caracterul, însăși personalitatea să nu mai fie subiecte de interes și…, a continuat cu alimentarea negativă a tradiţiilor familiale, creând haos în relaţiile interumane.

S-a axat apoi pe periclitarea sistemului personal de securitate și siguranţă umană, ca să propovăduiască, de fapt, o superficialitate ciudat ambiguă de nevoi de supravieţuire și chiar fiziologice. Fiecare dintre noi, la niveluri diferite, se pregătește constant să facă faţă noilor provocări ale răului.

Toţi avem preconcepţii, punem rapid etichete și considerăm că suntem deţinătorii unor adevăruri de necontestat. Facem în mintea noastră analize fulger și o simplă mișcare a sprâncenelor devine caracteristica de bază pentru descrierea personalităţii cuiva. De obicei, cu conotaţie negativă.

În plus, mulţi dintre noi se scuză în relaţia cu sine, spunându-și că trăim într-o societate modernă, rapidă, că nu avem timp pentru analize elaborate. De ce să ne batem capul? Oricum va fi rău. Și-am tras concluzia. Preconcepţiile apar și prin prisma instinctelor biologice, involuntare și/sau inconștiente.

Atunci când partea animalică din noi tabără cu arme și muniţii pe ceea ce e raţional, utilizând formula: lasă, știu eu mai bine. Și intră în scenă, cu surle și trâmbiţe, experienţa noastră anterioară. Scoatem cu nonșalanţă din joben tot ce ni s-a întâmplat rău. Ce prezumţie de nevinovăţie? Nimic. Zero. Licărirea de șansă pentru bine și frumos se pierde la aceeași ridicare bruscă din sprâncene.

Ne pripim în tot și toate, ca și cum ne-am pricepe la tot și la toate. Se mai întâmplă uneori să ne zicem că avem dubii. Hmm! Ce-o fi cu noi? Acţiunea urgentă pe care o facem este căutarea subiectului pe google. Acum, sigur, dacă e eficient făcută indexarea, găsim în primele rânduri ce căutăm. Nu neapărat binele sau frumosul. Că, de fapt, oricum nu căutam asta.

CITEȘTE ȘI Speak Kindly

Karl Rosenkranz zicea, de exemplu, că frumosul și binele sunt dat absolut, iar răul și urâtul unul relativ. Îmi place atât de tare ceea ce spune el în „Estetica urâtului“ încât nu mă pot abţine și vreau să vă stârnesc interesul să citiţi cartea, dacă nu aţi făcut-o deja, cu un fragment: „Urâtul nu poate fi conceput decât ca o medie între frumos și comic. Comicul nu este posibil fără un ingredient de urât, pe care îl absoarbe și îl recompune în libertatea frumosului. […] Frumosul trece prin urât, spre a ajunge la comic. […] Frumosul este, așadar, la intrare, prima graniţă a urâtului; comicul, la ieșire, cea de-a doua. Frumosul exclude de la sine urâtul, comicul, dimpotrivă, fraternizează cu el, îl epurează însă, totodată, de elementele respingătoare prin aceea că lasă să i se vadă relativitatea și nulitatea în raport cu frumosul“.

Văd ca fiind interesant subiectul și pentru că ne pune în faţa ochilor niște lucruri care, chiar dacă sunt mai greoaie, ne stârnesc măcar curiozitatea. Și unde ajungem cu acest lucru? Fiind familiari cu răul și urâtul, măcar pentru comparaţie, ar trebui să alegem frumosul și binele.

Hai să punem urâtul și răul la dietă. S-au îngrășat prea mult, iar obezitatea lor ne dă bătăi de cap. Și frumosul are simţul umorului. Poate e mai rafinat și nu atât de brut cum e în cazul urâtului și, nestârnindu-ne hohote de râs rapide, nu-i acordăm atenţie.

Putem începe cu un prim zâmbet, gir pentru ce va urma frumos. Poate apoi vom căuta și argumente care să ne susţină noua teorie comportamentală. Serios, oare n-ar fi mai interesant, zic și eu așa ca simplu muritor, să fim mai receptivi la bine și frumos?

CITEȘTE ȘI #RespectYourself

Ce ar fi dacă toate aceste lucruri, acţiuni, fapte pe care le gândim sau întreprindem pentru tabăra adversă le-am orienta pentru a aduce în prim-plan binele și frumosul? Spuneţi-i da binelui! Da, preţul e mare, însă valoarea e pe măsură. Chiar dacă muriţi de frică, oricum frica ne e alături ca și umbra, și chiar dacă ulterior veţi spune că regretaţi acest pas, gândiţi-vă, e o idee. Părerile de rău că aţi spus nu binelui și frumosului sunt mult mai dureroase. Plus că e bine în viaţă să încercăm și lucruri noi.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii