
Chiar dacă este greu de stabilit cum va arăta lumea din punct de vedere, majoritatatea economiştilor sunt de acord într-o privință: aceea că piețele, care se dezvoltă în prezent, vor deveni super-puterile lumii.
Conform raportului The World in 2050, realizat de compania de consultanţă şi audit PwC, în 30 de ani de acum încolo, şase dintre şapte cele mai mari economii ale lumii vor fi şapte dintre economiile emergente astăzi, depăşind Statele Unite (care vor trece de pe locul 2, pe locul3), Japonia (care va pierde 4 locuri, ajungând pe 8) şi Germania (care coboară de pe locul 5, tocmai pe poziția 9).
Chiar și economii relativ mai mici precum Vietnam, Filipine și Nigeria vor face salturi enorme în următoarele trei decenii, potrivit aceluiași raport.
Potrivit studiului făcut de PwC, cele mai puternice 10 economii de pe glob în 2050 vor fi: