Cautare




, Contributor

Fondator Educarium Kindergarten, cofondator și Board member Aspire Teachers. Membru al generației Forbes 30 sub 30 2018

Opinii |
|

Ce ar putea fi școala

Începutul școlii aduce cu sine speranța și încrederea părinților și copiiilor deopotrivă într-un viitor mai bun. Este un prilej de emoție, bucurie, nostalgie, deseori disproporționat cu realitățile anului școlar, dezamăgirea și neîncrederea într-o schimbare reală în educație.
074 30 sub 30_Ruxandra Manea

Realist vorbind, educația din România nu a fost nicicând mai jos, în principal pentru că progresul tehnologic și schimbările socio-economice pe care acesta le produce nu au fost nicicând mai accelerate. Ne lipsește consensul la nivelul întregii societăți că educația este esențială și prioritară, că este fundamentul progresului nostru că țară și al aclimatizării noastre în dinamică globală. 

Viitorul este incert și puțin controlabil. De fapt, în timp ce noi doar ni-l închipuim, viitorul se întâmplă sau măcar se conturează (cu consecințe la nivel global, deci și pentru noi) deja în țări dezvoltate care investesc în tehnologie și o folosesc pentru a crea produse și procese complexe care vor înlocui o parte semnificativă din activitatea/slujbele din prezent. 

Însă în ciuda incertitudinii și multiplelor necunoscute pe care le avem până în prezent, știm că ne îndreptăm spre o lume în care creativitatea (ca și calitate a gândirii, ca abilitate de a construi noi relații între gânduri și obiecte) joacă un rol esențial, în care înțelegerea contextului în care trăim,  gândirea critică și găsirea unor soluții la probleme complexe va fi calea prin care ne vom câstiga existența, iar adaptabilitatea la schimbări și capacitatea de a învață pe tot parcursul vieții vor fi calități de bază. În acest context vag, însă complet diferit față de cel în care noi ne-am format, ne întrebăm ce ar putea fi școală astfel încât să pregătească oameni competenți, adaptați și adaptabili la vremurile în care vor trăi.

Câteva direcții:

1. Școala ar putea fi locul în care elevii sunt împuterniciți (empowered) să creeze cunoaștere, nu doar forțați să consume cunoaștere

Revoluția tehnologică a făcut că accesul la informație să fie facil și independent de existența unui profesor. Asta presupune o schimbare majoră de paradigmă în actul educațional și în rolul profesorului, din cel de transmițător al informației în cel de facilitator al învățării și al modului în care informațiile se folosesc pentru a crea noi idei. Astfel, rolul școlii nu mai este să prezinte informație elevilor ci devine acela de a crea cadrul potrivit pentru că elevii să folosească cunoașterea existența pentru a genera noi idei, proiecte, produse. O dată formate și antrenate în școală, gândirea critică și creativă devin un modus operandi după terminarea școlii și competențe importante pentru viitor.

Startupuri inovatoare precum Airbnb, Uber, Bolt, pot inspiră un nou model educațional în care a folosi cunoașterea pentru a genera valoare este mai important decât doar a  deține cunoaștere.

Gândirea creativă va fi esențială în contextul în care sarcinile repetitive vor fi automatizate, și școală ar trebui să înlocuiască obiective precum obediență sau standardizarea cu dezvoltarea gândirii creative și critice pentru a da șansă fiecărui individ să își atingă și să își depășească potențialul. Pentru acestea avem nevoie însă de un consens social, avem nevoie să le permitem elevilor să fie creativi, să gândească, să se exprime. Creativitatea este un act social, are nevoie de susținerea noastră ca să se poată manifesta.

2. Elevul, co-autor al învățării, participant activ al învățării sale

Curiozitatea, capacitatea de a genera întrebări, de a caută răspunsuri este înnăscută și irefutabilă. Inhibarea acesteia și reducerea elevului la imaginea unui recipient care trebuie umplut cu informații este o greșeală pe care nu o putem repeta în sec XXI. Trăim probabil cele mai bune momente ale istoriei, ne permitem să ne uităm la fiecare individ, la ce are el de oferit și cum poate el ajunge să aibă o viață împlinitoare și o contribuție pozitivă în societate. După secole în care elevul a avut un rol pasiv, ne îndreptăm spre o eră în care îi recunoaștem dreptul de a fi co-autorul învățării lui. Dreptul de a contribui la învățarea sa, de a-i fi ascultat punctul de vedere și interpretarea asupra lumii. Acest lucru îi va permite o mai bună înțelegere a sa, a contextului în care se află și implicit va genera o contribuție mai bună a sa.

Școală ar putea fi acel loc în care fiecare elev să se simtă util, să simtă că aduce o contribuție grupului,că își valorizează abilitățile și interesele sale,că se implică activ în construcția învățării sale. Lucrurile nu îi sunt date, ci este co-autorul propriei cunoașteri, o cunoaștere care se clădește pe cele mai importante calități ale naturii umane: curiozitatea, motivația, dorința de a învață.

3. Învățarea ca proces vizibil

Școală ar putea fi locul în care învățarea este vizibilă, în care procesul este sărbătorit, nu doar rezultatul, în care elevii primesc feedback, își urmăresc progresul și lucrează în mod activ și conștient pentru a-și găsi calea. Drama elevilor actuali este că nu găsesc sensul școlii, învățarea este redusă la rezultatele de la diverse teste și evaluări, sunt nevoiți să memoreze o serie de informații de care ei știu că nu au nevoie, nu le sunt valorizate individualitatea, interesele, nevoile. Sunt într-o luptă continuă cu sistemul, cu profesorii, cu părinții și din lipsa unei alternative viabile, plătesc cel mai mare preț: timpul irosit. O școală în care învățarea este vizibilă, elevii înțeleg obiectivele macro învățării, le sparg în obiective mai mici, în criterii de succes a căror îndeplinire le urmăresc, reflectează asupra procesului și asupra a ceea ce pot îmbunătăți, devine un cadru care pregătește elevii pentru viață. Reflecția ar trebui să fie cel mai mare cadou pe care școală să îl facă fiecărui elev, pentru că este una dintre principalele metode de evoluție pentru fiecare om.

4. Locul în care elevii explorează lumea și propria ființă în căutarea de sens și apartenență

Școala ar putea fi locul în care elevii experimentează o serie de discipline, de interacțiuni sociale, de procese, locul în care generează teorii interpretative, pun întrebări, găsesc și testează răspunsuri. Școală ar putea fi locul în care elevii continuă explorarea lumii, a propriei ființe în căutarea de sens și apartenența. Ne naștem cu  setea de a cunoaște, de a ne cunoaște și de a înțelege rolul nostru în lume. Și această sete este în scurt timp redusă la cifre, evaluări, comparații nefaste și standardizarea propriei conștiințe. Și dacă până acum acest lucru a fost acceptat social, ne îndreptăm spre o lume în care standardizarea va fi misiunea roboților, iar oamenilor le va reveni sarcina grea de a găsi soluții la probleme complexe, de a contribuii în mod semnificativ la binele societății. Este greu, dacă nu imposibil să împuternicești oameni să aducă valoare în lumea în care trăiesc, dacă timp de 20 de ani, cei mai importanți ani, i-ai instruit să fie obedienți, să se încadreze în standarde, să nu supere, să nu întrebe, să nu gândească, să nu deranjeze. Pregătirea pentru un viitor în care fiecare individ și contribuția lui sunt valoroși, începe din ziua 0 și continuă la grădiniță și la școală. Și începe prin a-l echipa cu uneltele necesare pentru a se cunoaște pe el și lumea în care trăiește, pentru a-și găsi calea și pentru a duce o viață cu sens pentru el și pentru societate. 

5. Școala ar putea fi locul în care elevii sunt crescuți și educați că niște design thinkers

Oameni care ascultă, empatizează, identifica probleme, generează posibile soluții, fac prototipuri și  le testează. Capacitatea de a empatiza, de a îi ascultă pe ceilalți presupune a da valoare diferențelor, a da putere gândurile și simțirilor celorlalți, ceea ce în cele din urmă te îmbogățește pe ține cu noi perspective și cu noi moduri de a-ți construi realitatea. Flexibilitatea de a testa soluții și de a te adapta la feedback sunt calități general valabile pe care îți poți construi activitatea indiferent de domeniul în care lucrezi. Atâta vreme cât vor există probleme – și lumea în viitor nu pare să fie o lume fără probleme ci mai degrabă o lume cu probleme complexe – design thinking este procesul prin care se poate ajunge la soluții creative, centrate pe empatie și pe nevoile reale ale oamenilor.

Scopul școlii ar trebui regândit în funcție de datele pe care le avem în acest moment și de înțelegerea pe care o avem asupra prezentului și a tendințelor viitorului.

Încremenirea într-un trecut glorios al instruirii, al înmagazinării de informații și al rezultatelor la evaluări nu ne va propulsa că societate. Dimpotrivă, rezultatele timpului pe care elevii îl pierd în prezent în școală se vor resimți din ce în ce mai acut, pe măsură ce schimbările socio-economice vor accelera.

Ruxandra Manea are experiență de peste 7 ani în educație, este co-fondator Educarium Kindergarten și co-fondator și Board member Aspire Teachers, o organizație inovatoare de training și formare continuă pentru cadrele didactice din școlile publice. După o experiență de studii de 5 ani în Coreea de Sud și câtiva ani de experiență ca profesor colaborator la Universitatea București, Ruxandra a decis să se implice activ în educație și și-a asumat misiunea de a crea un model educațional ancorat în realitățile secolului XXI. Ruxandra Manea face parte din generația Forbes 30 sub 30.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii