Cautare




, Contributor

IT |
|

CE amendează Microsoft cu 732 milioane de dolari

browser-ballot.jpg
Cel mai mare producător de software din lume, Microsoft, a fost amendat cu 732 milioane de dolari de Comisia Europeană pentru că nu și-a respectat promisiunea de a include în sistemul de operare Windows un meniu prin care utilizatorii să poată alege browserul de internet dorit. 

Într-o primă fază, după o înțelegere la care s-a ajuns în 2009, Microsoft a afișat meniul, însă timp de mai bine de un an nu a mai făcut acest lucru.

Anunțul privind amenda a fost făcut de către Joaquin Almunia, comisar european responsabil cu concurența. ”Este pentru prima dată când o înțelegere cu autoritățile antitrust europene nu este respectată de către o companie”, a spus el.

Problemele pentru Microsoft au început în 2007, după ce compania norvegiană Opera Software, care dezvoltă browserul Opera, a acuzat Microsoft de practici anticoncurențiale, deoarece oferă, preinstalat, în sistemele sale de operare programul Internet Explorer.

După înțelegerea între Microsoft și CE, compania a afișat un meniu prin intermediul căruia utilizatorii de Windows din Uniunea Europeană puteau descărca, la alegere, unul din programele: Google Chrome, Firefox, Internet Explorer, Safari sau Opera. Însă, în perioada 14 mai 2011 – iulie 2012, meniul nu a mai apărut. ”Aproximativ 15 milioane de utilizatori nu au văzut meniul”, a spus Almunia.

În iulie 2012, Microsoft și-a cerut scuze și a dat vina pe o eroare tehnică pentru faptul că pagina de selecție a browserului nu a mai apărut în Windows.

Ciudat este faptul că CE nu a sesizat mai devreme lipsa meniului. Almunia s-a apărat și a spus că autoritățile s-au bazat pe buna credință a Microsoft. 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii