
Astfel, până la finalul sesiunii parlamentare, Camera Deputaților și Senatului trebuie să adopte o lege prin care să se stabilească cu câte luni se prelungesc mandatele primarilor, consilierilor locali și județeni.
Judecătorii CCR au decis că data alegerilor locale și parlamentare poate fi stabilită de către Guvern, dar este posibil ca judecătorii să motiveze că și Parlamentul poate avea un rol în decizie.
Magistrații de la CCR au stabilit că parlamentarii trebuie mai întâi să dea o lege prin care să abroge ordonanța prin care s-au prelungit mandatele aleșilor locali până la finalul acestui an, apoi să adopte o lege nouă prin care să se intre în limitele constiituționale cu această prelungire.
Liberalii iau în calcul ca alegerile locale să se desfăşoare pe 27 septembrie, iar alegerile parlamentare, la termen, pe 6 decembrie.