FacebookTwitterLinkedIn

Cât de optimistă a fost versiunea acestuia în momentele de euforie ale anunţului? Greu de spus! În joc sunt foarte multe date probabile, iar realitatea ne arată că de cele mai multe ori trebuie mers pe o cale minim optimistă. Aşadar, să facem calculele!

Pentru câştigarea titlului Steaua va obţine din partea Ligii Profesioniste de Fotbal circa două milioane de euro. Acestei sume îi putem adăuga cel putin un million de euro rezultaţi din vânzările de bilete pentru meciurile din campionat (rămaşi după plata tututor taxelor), însă aceeaşi cifră o vom trece şi în contul premierii jucătorilor, antrenorilor şi întregii echipe tehnice pentru performanţa obţinută!

Va urma participarea în tururile preliminarii ale Ligii Campionilor, competiţia fotbalistică internatională cea mai bănoasă din lume. Bucureştenii vor fi de fiecare data cap de serie, deci cu şanse mari de a intra în grupele competiţiei, ce vor demara în toamnă. Să mai adăugăm aşadar alte două milioane de euro, luând ca model sumele plătite de UEFA pentru fazele similare ale ediţiei precedente a întrecerii. La care putem adăuga cel puţin alte două milioane de euro încasate din biletele vândute, sumă care ar putea creşte în funcţie de numele adversarelor cu care Steaua va cădea la tragerea la sorţi, dar şi de numărul efectiv de spectatori plătitori dispuşi, sau nu, să achite contravaloarea tichetelor de acces pe cel mai mare stadion din ţară, Arena Naţională.

Cum şansele de a accede în grupele Ligii Campionilor sunt foarte mari, Steaua se poate gândi deja şi la cele aproape nouă milioane de euro acordate de UEFA pentru acea fază a competiţiei. Cum acestei sume i se mai adaugă bonificaţii financiare în funcţie de numărul de puncte obţinute (astfel, fiecare victorie din grupe e premiată cu un million de euro, iar egalul cu 500.000 de euro), Steaua mai trage speranţă la alte 3,5 milioane de euro (calculând la punctajul maxim stabilit de o echipă românească în grupele Ligii Campionilor, cel de zece puncte, stabilit de cei de la CFR Cluj).

Pe de altă parte, mai trebuie luaţi iar în calcul banii veniţi din vânzările de bilete. Cum Steaua e cea mai iubită echipă din România, deci cu cel mai mare număr de suporteri, se poate vorbi deja de cel puţin alte patru milioane de euro net vărsate în conturile clubului pe această cale.

Ca atare, dacă tragem linie şi socotim ajungem la un total de 22,5 milioane de euro! Creşterea sumei va depinde însă nu doar de voinţa jucătorilor şi de victoriile obţinute pe teren, ci şi de puterea de cumpărare a suporterilor care ar putea spori semnificativ în a doua parte a anului, atunci când începe cu tot fastul cunoscut, Liga Campionilor! Dar si de succesul unor eventuale transferuri de fotbalişti, Steaua având în lot câţiva fotbalişti pentru care ar putea primi cecuri cu sume interesante de bani pentru aceste vremuri.