Cautare

Sănătate

Știre publicată acum 7 luni

Ohvăz, definiția unei mese sănătoase și delicioase

Îți place să gătești, dar uneori mai vrei și o pauză. Dacă ești și mamă, câteva ore libere sunt binevenite. Produsele Ohvăz îți vin în ajutor. Poți să alegi ovăz, clătite, biscuiți, budincă de chia sau limonade, toate din ingrediente naturale și atent pregătite. Doru Cristian Barin, fondatorul Ohvăz, ne-a povestit despre principiile care stau la baza acestui brand și despre beneficiile unui produs sănătos și absolut delicios.

Valentina Merlici, Contributor

Știre publicată acum 7 luni

La ce este bun zincul și cum te poate ajuta să tratezi răcelile obișnuite

Zincul este un mineral esențial implicat în numeroase funcții corporale importante, de la stimularea sistemului imunitar până la combaterea depresiei. Iar vestea cu adevărat bună este că poți răspunde ușor  nevoilor zilnice de zinc prin consumul unor alimentele obișnuite.

Valentina Merlici, Contributor

Știre publicată acum 7 luni

Asociația Zi de Bine a strâns 800.000 de euro în campania națională de fundraising

Zi de Bine aniversează pe 25 aprilie, două luni de la lansare. În acest timp scurt, asociația a reușit să atragă aproape 800.000 de euro de la peste 33.000 de donatori. Fondurile au fost orientate către primele două cauze: #ScutPentruSpitale și Casa Blondie.

Forbes România Forbes România, Staff

Știre publicată acum 8 luni

Noua Zeelandă a înregistrat până acum un total de 9 decese din cauza COVID-19

Noua Zeelandă a înregistrat astăzi patru noi decese legate de coronavirus și alte 17 cazuri de infectare. Autoritățile le cer oamenilor în continuare precauție. Joi, premierul Jacinda Ardern le-a mulțumit neozeelandezilor pentru modul în care s-au comportat până acum.

Forbes România Forbes România, Staff

Știre publicată acum 8 luni

Un studiu făcut de cercetători germani arată că mulți oameni ar fi putut să dezvolte deja imunitate la coronavirus, fiind infectați fără să știe

Este posibil ca mult mai multe persoane să fi fost deja infectate cu COVID-19, dobândind astfel imunitate la noul virus, potrivit unui studiat inovator din Germania. Acest lucru înseamnă că restricțiile pot fi ridicate curând, scriu jurnaliștii de la publicația The Telegraph.

Forbes România Forbes România, Staff

Știre publicată acum 8 luni

Înotul și multiplele lui beneficii pentru  sănătatea copiilor

Pentru că este primul sport pe care-l pot face bebelușii, pentru că are o mulțime de beneficii, atât fizice, cât și emoționale, pentru că se poate practica indiferent de anotimp și, nu în ultimul rând, pentru că joaca în apă e cea mai plăcută distracție pentru copii, am ales pentru acest număr să vorbim în detaliu despre înot. Anca Grecu, doctor în educație fizică și sport, general manager Babyspa, centru de educație acvatică pentru bebeluși și copii mici, ne povestește câte-n lună și-n stele despre acest sport minunat.  

Magda Popescu Biclineru, Contributor

Știre publicată acum 8 luni

Insulele Feroe nu au până acum niciun deces provocat de COVID-19. Succesul se datorează unui om de știință care testa somonul pentru infecții virale

Un om de știință din Insulele Feroe, care, în mod normal, se ocupa de testarea somonului pentru infecții virale, și-a adaptat laboratorul și testează oamenii pentru COVID-19. Astfel, el și-a ajutat țara să evite decesele provocate de coronavirus. În Arhipelagul Nord Atlantic, o proporție mare a populației a fost testată, mai mult decât oriunde în lume.    

Forbes România Forbes România, Staff

Știre publicată acum 9 luni

Sunt măștile de protecție atât de eficiente pe cât se crede?

Un grup de experți de la Organizația Mondială a Sănătății urmează să evalueze o serie de studii noi privind eficiența purtării măștilor de protecție, transmite BBC. Până acum, OMS îi sfătuia pe cei care sunt bolnavi sau prezintă diverse simptome să poarte mască. De asemenea, păstrarea unei distanțe de cel puțin un metru față de cei care tușesc sau strănută scade riscul de infectare.

Forbes România Forbes România, Staff

Știre publicată acum 9 luni

Infecția cu coronavirus, pe înțelesul tuturor!

Despre infecția cu coronavirus ne-a vorbit dr. Valeria Herdea, medic pediatru și de familie, președinta Asociației Române pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie-AREPMF. Mai multe articole interesante despre acest subiect găsiți pe:  http://www.herdea.ro/ și http://www.arepmf.ro/.

Mariana Robescu, Contributor