FacebookTwitterLinkedIn

În cadrul seriei de emisiuni marca Forbes România, reINVENTAREA României, aceasta și-a exprimat mândria față de reacția colegilor și, implicit a întregii echipe într-o perioadă nu tocmai facilă. „Recunosc cu bucurie că sunt fascinată să văd cum ne putem mobiliza în astfel de momente. Cât de rapid am găsit resurse, cum am traversat debutul acestei crize. Am continuat să livrăm comenzile pe care le aveam de onorat la același standard. Mai mult, după ce am depășit momentul, am început să ne regândim strategiile, cum le adaptăm pentru a înainta într-un ritm pozitiv”, a declarat Cătălina Mușat, HR Head Metropolitan Life România, Ungaria și Bulgaria.

Cătălina Mușat a punctat faptul că în astfel de momente (n.r.- de criză) este foarte importantă comunicarea, mai ales atunci când întreg mediul de afaceri îți oferă incertitudini. „Energia, viteza și adrenalina momentului ne-au adus foarte, foarte sus. Exact acesta este cuvântul, wow, ce s-a întâmplat și cât de frumos ne-am mobilizat cu toții. Am continuat ceea ce știam să fac și ceea ce îmi place să fac: am fost aproape de colegi. Am continuat să comunicăm foarte, foarte intens, a fost esențial la început, după care am văzut că fiecare a început să simtă că poate să fie un pic mai independent. Mi-aduc aminte că făceam poze fiecare de acasă și ni le trimiteam reciproc. La început am făcut și karaoke, am realizat o mulțime de activități foarte faine care să ne țină aproape și să ne ofere încredere că vom depăși această perioadă cu bine”.

Cătălina Mușat consideră că pentru a dezvolta echipa din care faci parte sunt necesare investițiile în tot ceea ce ține de dezvoltarea acesteia. „În primele două luni ale pandemiei am implementat un program nou, atunci când am început să lucrăm de acasă. Prin acesta am încercat să venim în sprijinul colegilor noștri care sunt părinți și am încercat să-i ajutăm să-și gestioneze timpul. Programul a fost ca un colac de salvare, mai ales că avem părinți singuri”.

Potrivit HR-ului Head Metropolitan Life România, Ungaria și Bulgaria, în această perioadă au existat multe solicitări prin care mai mulți angajați își exprimau dorința de a primi sprjin referitor la cum să gestioneze stresul sau cum să-și prioritizeze activitatea.