Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

Cătălin Rusu: „Stimez clienții cu voce proprie, care își construiesc brandurile pe valori, nu doar pe oportunitate de piață”

Catalin_Rusu.jpg
Să dăm „cărțile pe față” și să vorbim despre clienții publicitari, cu bune și cu rele! Așa cum îi văd oamenii de publicitate. În fond, ce vor publicitarii de la clienții? Nu numai bugete mai mari. Vor și altceva. Aflați mai jos!

Cătălin Rusu, Managing Partner & Creative Director la Rusu+Borțun Brand Growers și Rusu+Borțun Cyber Growers

Forbes: Care este atitudinea dvs, în general, față de clienții publicitari?

Cătălin Rusu: Așa cum sunt beneficiarii pentru arhitecți, pacienții pentru medici, suporterii pentru fotbaliști, cititorii și editorii pentru poeți, cinefilii pentru regizori, pentru mine sunt importanti clienții. Sunt personajele-cheie în industria noastră, nu pentru că plătesc, ci pentru că mediază, prin selecție și investiție, relația noastră și a ideilor noastre cu societatea.

Fără clienți, noi am fi fără nicio noimă. Ar trebui să ne reprofilăm. Tocmai din acest motiv, al importanței lor în meseria noastră, tindem să fim foarte rar multumiți de ei și de relația cu ei. Punem o presiune enormă pe clienți pentru că ei ne dau, vrem sau nu vrem, pașaportul spre confirmare.

Prin 2000, când m-am apucat de publicitate, circula vorba că fiecare agenție are clienții pe care-i merită. Eh, asta e un început de introspecție… Când eram creativ într-un butic de creație, mă rugam de seniori să mă ia la prezentari. Voiam să fiu acolo, să văd cum moare sau cum trăiește munca mea. A fost un șoc puternic pentru circuitul ideilor mele pe piață, așa că m-am apucat să încerc să-i înțeleg. Am început să învăț branding, marketing, management și business, ca să pot da o șansă ideilor pe care le prezentam.

Apreciez clienții care fac același exercițiu de empatie pentru a-și cultiva relația cu oamenii din agenție. Poate, cine știe, unii fac asta pentru a da o șansa brief-urilor pe care le scriu.

Forbes: Încercați să faceți un „portret robot” al clientului publicitar de pe piața românească?

Cătălin Rusu: Am să încerc să fac trei portrete, fiindcă, în general, m-am întâlnit cu trei categorii de clienți: funcționarii, profesioniștii și vizionarii.

Primii sunt cei care păcălesc job-ul – ca ținută morală sau nivel al competențelor prestate; cei din a doua categorie se străduiesc să-și facă bine treaba, iar ceilalți știu bine de ce fac ceea ce fac și au un rol, nu doar o funcție.

Din 2000 încoace, am avut bucuria de a învăța de la fiecare în egală măsură. Fără unii, n-ar fi speciali ceilalți. Pentru mine, spiritul antreprenorial este esențial pentru viziunea unui client și pentru relațiile pe care le dezvoltă cu agențiile partenere. Zbuciumul antreprenorial cultivă empatia, competiția, respectul și purifică ideea de parteneriat.

Forbes: Cel mai bun client este cel care plătește la timp, conform contractului?

Cătălin Rusu: Am întâlnit clienți groaznici, care plăteau foarte repede, și clienți excelenți, care plăteau foarte târziu. Plata la timp e o nevoie primară, păcat că a ajuns o tema cardinală de evaluare a unui client. E ca și cum un restaurant sau o benzinărie ar ridica în slăvi clienții care nu pleacă în trombă fără să achite.

Orice client care știe puțin business știe că trebuie să pună pe masă o relație predictibilă. Brand înseamnă promisiune respectată, nu doar față de celălalt, ci mai ales față de tine însuți. Decantarea firească a unui om de marketing și comunicare ar trebui să fie marcată de respectarea cu strictete a cuvântului dat.

Forbes: Ați luat „țeapă” de la vreun client? (n-a plătit, a furat proiectul propus de dvs, etc)

Cătălin Rusu: Îmi povestea un prieten austriac, care aduce fonduri europene în România, că 25% dintre beneficiarii săi uită să-l mai plătească. Când ești cu sacii de bani europeni în căruță, uiți de boii care au tras la jug.

Ei, dacă judec comparativ, mă simt foarte norocos. Am luat suficient de multe țepe, încât să învăț să fiu ceva mai atent când stomacul aprinde becul roșu și suficient de puține, cât să nu generalizez și să-mi pierd încrederea în bunul simț al oamenilor.

Forbes: Care este viziunea dumneavoastră despre clientul ideal?

Cătălin Rusu: Nu mă trezesc dimineața și mă duc la birou în căutare de Feți-Frumoși și Ilene Cosanzene.

Ficare client are contextul său și șansa lui de a fi ideal pentru agentie. Și invers. Noi, la Rusu+Bortun Brand Growers, combinăm branding-ul, care te ajută să intri în casa clientului, cu advertising-ul, care te apropie de viața omului din target. Sunt fan al brandurilor construite din interior spre exterior, stimez clienții cu voce proprie, care își construiesc brandurile pe valori, nu doar pe oportunitate de piață.

Îmi plac business-urile de autor, care își leagă succesul și de rolul pe care-l au în societate.

La modul ideal, îmi doresc să fie om înainte să fie client. Un om exigent, competent, echilibrat și onest, care să ceară reciprocitate și complementaritate. Să fie el însuși și să știe bine ce face organizația lui, cum face și de ce face. Nu cred că există client ideal și agenție ideală, există poate o relație ideală, care se construiește împreună, zi de zi, cam ca-n viață.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii