Cautare




, Contributor

În prezent, conduce echipa de brand management a BMW Group România, pentru mărcile BMW, MINI și BMWI.

Lifestyle |
|

Cât încape într-o zi

Atât cât suntem pregătiţi să primim: atât încape într-o zi. Și ce suntem pregătiţi să primim din fiecare zi: atât încape în noi în ziua aceea.
Nina_Contibutors 2

Dacă, de exemplu, un coleg a uneltit împotriva ta și, fără nicio pregătire dinainte, afli că de mâine cineva din echipa ta face parte din alt departament – da, se poate întâmpla asta; corporatiștii știu… – care va fi reacţia ta? Știind că acel coleg nu își dorește mutarea, că abia a început să crească în echipa ta, cu oamenii tăi, în confortul dat de caracterele lor atent alese când i-ai recrutat, să se potrivească trăsăturilor tale și echilibrului pe care vrei să îl păstrezi în jurul tău…

Well.

Reacţiile noastre pot fi în multe feluri și chipuri. Plus război pe viaţă declarat „uneltitorului” – pe faţă sau în inima ta. Plătitul poliţelor este un exerciţiu de mare interes în corporaţii. Nimic nu se uită, totul se plătește. Și vai de cei care intră în companie pe teren „minat” și care nu observă rapid interacţiunea reţelelor de networking subterane…

Alegem să fim pe terenul de bătălie sau alegem să ne vedem de ale noastre; fiecare decizie ne duce exact acolo unde… merităm.

...zâmbim. Că am fost acolo, mulţi dintre noi, de aceea zâmbim.

Când ai trecut prin ceva și te uiţi în spate, după, poţi zâmbi. Zâmbetul este validarea înţelegerii unui subiect, a unei emoţii, a unei reacţii. Și când zâmbești cu înţelegere, fără mândrie și fără condescendenţă, atunci faci un prim pas spre compasiune și spre iubire – faţă de tine, dacă este îndreptat spre tine zâmbetul (de felul „cum puteam să fiu anul trecut…. mai, mai!”) – sau faţă de celălalt (ceea ce devine mult mai valoros în drumul tău către a deveni un om (mai) bun).

Rămânem cu ce culegem din fiecare zi. Cum spune psalmul, „Recolta este multă, dar culegătorii puţini”.

Când alegem cu bună știinţă să nu vedem oamenii din jurul nostru în avion, în trafic, la metrou sau la cinema, atunci, poate, ne protejăm.

Dar când alegem, tot cu claritate, să nu „vedem” chelnerul, sau taximetristul, sau portarul, sau valetul, să nu îi aruncăm nicio privire, practic „neobservându-l”, atunci ne aflăm într-un moment în care nu vrem să „culegem”.

Unul dintre cele mai valoroase detalii din comunicarea umană – interumană – este schimbul de priviri. A privi un om în ochi înseamnă a-i da atenţie și a-i valida că îl vezi. Că există în acel moment pentru tine. Că îl recunoști.

Pedeapsa supremă pe care ne-o aplicăm unul altuia este ignorarea. Și, cu ea de mână, ajungem să nu „culegem” nimic, din nicio zi.

Azi, când am vorbit frumos cu valetul, am găsit o floare mică în mașină; șoferul de taxi a mers să îmi cumpere apa (că era cald afară), fără ca eu să îi fi cerut, cât timp eu eram afară din mașină, iar el mă aștepta… toţi putem da astfel de exemple.

Zâmbetul și privitul în ochi sunt nepreţuite. Ca și răbdarea.

Lupta și uneltirea sunt preţuite – foarte scump – pentru că plătim dintr-ale noastre, în avans, din cele nedobândite încă. Un calcul financiar familiar mai tuturor arată, simplu, cât de scumpă este plata în avans. Poate că nu toţi ne-o permitem; sau, poate, cu adevărat, niciunul dintre noi.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii