Cautare




, Contributor

Travel |
|

Cât cheltuiesc în medie turiştii români în Germania

Dom-Luftaufnahme©KoelnTourismus_GmbH.jpg
Germania este cea de-a doua ţară ca destinaţie în preferinţele românilor atunci când pleacă în străinătate, potrivit datelor Organizaţiei Germane pentru Turism (DZT).

România a înregistrat, în 2012, peste 525.000 de călătorii în Germania, o cifră cu 11 procente mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Majoritatea românilor care aleg Germania ca destinaţie merg aici pentru afaceri (41%), iar 35% pentru vacanţă.

Cel mai vizitat land este Bayern (30,2%), care conduce în topul înnoptărilor şi este urmat de Baden-Württemberg (19,7 %) și Nordrhein-Westfalen (12,5%).

În total, 93 de procente din călătoriile turiștilor români în Germania sunt sejururi mai lungi (peste patru zile), iar românii au cheltuit, în medie,pentru o călătorie 658 Euro, potrivit datelor DZT.

Volumul cifrei de afaceri total a călătoriilor în Germania a turiștilor din România se ridică pentru anul 2012 la peste 300 milioane de Euro.

 

 

Germania este printre cele mai îndrăgite destinații turistice ale Europei și a ocupat, în anul 2012, conform IPK International locul întâi în topul destinațiilor turistice pentru cultură ale europenilor. Cu 38 de site-uri aflate în patrimoniul mondial al UNESCO, Germania îşi propune pentru anul 2014 promovarea acestor locuri.

“Sigla UNESCO nu este doar de o importanță deosebită pentru Destinația de vacanță Germania, ea reprezintă și o marcă de calitate importantă în turismul internațional”, a explicat Petra Hedorfer, Președinte al Consiliului de Administrație a DZT.

“Marca UNESCO îi aduce Destinației de vacanță Germania vizitatori suplimentari, ea este gândită însă și pentru a folosi la pretențiile asupra dezvoltării durabile și la înțelegerea dintre popoare. Cooperarea cu DZT sub forma anului tematic 2014 ne dă posibilitatea de a face cunoscut pentru cât mai multă lume patrimoniul mondial cultural și natural în autenticitatea sa și de a-i sensibiliza în ceea ce privește valoarea patrimoniului mondial și al UNESCO”, a completat şi Dr. Rolan Bernecker, secretar general al Deutschen UNESCO-Kommission e.V. 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii