Cautare




, Contributor

Media şi entertainment |
|

Casele de pariuri nu cred în şansele reprezentantului României la Eurovision 2013

oautucezar.jpg
Casele de pariuri nu-l văd favorit pe reprezentantul României la Eurovision 2013, Cezar Oautu, la calificarea în finala concursului de la Malmo, din Suedia, ce va avea loc sâmbătă. Mai mult, Oautu nu are încă cotă pentru câştigarea concursului internaţional de muzică, el urmând să evolueze abia joi, 16 mai, în cea de a doua semifinală.

Abia în cazul calificării în finală, casele de pariuri vor elabora o cotă şi pentru şansele românului în ultima fază a concursului. Una peste alta, cota lui Cezar Oautu de a câştiga cea de a doua semifinală este, conform Stanleybet, de 21 la 1. Pariorii mai pot opta si pentru varianta în care reprezentantul României, ce va interpreta melodia “It’s my life”, va ocupa unul din primele trei locuri ale clasamentului final al celei de a doua semifinale, variantă în care pentru fiecare leu investit vor câştiga de 4,33 de ori mai mult.

Însă casele de pariuri dau ca favoriţi pentru semifinala de joi, 16 mai, pe reprezentanţii Norvegiei, cotă de 3 la 1, pe cei ai Georgiei – 3.50 la 1 şi pe cei ai Azerbaidjanului – 6.50 la 1.

Anul trecut, reprezentanta României, trupa Mandinga, a avut o cotă de câştig la aceeaşi Stanleybet, de 1,25 la 1, fiind apreciată cu şansa a şasea la câştigarea laurilor, dar obţinând în final locul al doisprezecelea.

Stanleybet este o companie britanică de pariuri care are în România peste 300 de agenţii în peste 80 de oraşe. De asemenea, este cea mai importantă casă de pariuri off-line din Europa, ce operează cu peste 2000 de agenţii aflate pe teritoriul a şapte state europene. Ea organizează de şase ani pariuri pe şansele de câşţig la Eurovision, inclusiv în România.

Costul minim al unui bilet de pariuri este de doi lei, dar cel maxim poate depăşi şi o sumă cu patru zerouri, în funcţie de dorinţa de câştig a jucătorului. 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii