Cautare




, Editor Coordonator

The Power of One |
|

Casa pictată a lui Maud Lewis

Coloritul exuberant și inocența tablourilor pictoriței canadiene Maud Lewis sunt o sursă de energie pozitivă și de optimism. Pare aproape incredibil că au fost create de o artistă suferind de artrită, care a trăit toată viața într-o casă cu o singură încăpere dintr-un cătun rupt de lume.  
 aboneaza-te
99153627_10159816669152598_4365318353502339072_o

Una dintre cele mai bune dovezi că viața bate filmul este povestea pictoriței Maud Lewis. Și nu vreau să spun cu asta că filmul făcut după viața ei (Maudie regizat de Aisling Walsh după un scenariu de Sherry White, cu Sally Hawkins și Ethan Hawke în rolurile principale, disponibil pe HBO Go) ar fi slab – dimpotrivă, este bine scris, bine documentat, bine jucat. Și foarte adevărat.
Povestea lui Maud Lewis dovedește că arta e o forță, că talentul răzbate și își găsește drumul către recunoaștere indiferent de numărul piedicilor întâlnite în cale. E aproape imposibil de crezut că o persoană cu mâinile torturate de artrită poate picta, după cum e la fel de greu de crezut că arta poate ieși la lumină dintr-o casă fără curent electric, pierdută undeva într-un cătun de pe acoperișul lumii.

Și totuși…. Timp de 32 de ani, universul lui Maud Lewis a fost o casă cu o singură încăpere situată în Marshalltown, Noua Scoție, Canada. Înainte, lumea ei a fost redusă la dimensiunile casei părintești din orășelul Yarmouth, situat tot în Noua Scoție. Pictorița s-a născut în 1903 și a fost diagnosticată încă din copilărie cu artrită, boală care i-a afectat postura și îi dădea dureri la mers. Consemnată la domiciliu, Maud a început să picteze, încurajată de mama ei. Avea puțin peste 30 de ani când părinții ei au decedat. Casa părintească i-a revenit fratelui ei, Maud fiind nevoită să se mute în Marshalltown, la o mătușă.
Într-o zi a văzut un anunț de la un pescar local care căuta o femeie care să îl ajute la treburile domestice: omul, pe nume Everett Lewis, oferea casă și masă – o bună ocazie pentru Maud de a deveni independentă. Câteva săptămâni mai târziu, Maud și Everett s-au căsătorit.
Probabil că Maudie nu îi era de mare ajutor lui Everett, dar sub mâna ei casa a înflorit la propriu. Inițial, a pictat suprafețele din lemn, apoi pe bucăți de carton pe care i le aducea Everett. Modesta casă a devenit atelierul ei: pereții au fost acoperiți cu picturi în culori vesele, lalele galbene și roșii zâmbeau din ferestre, până și fărașul a fost înfrumusețat cu un buchet de margarete. Pe ușa de la intrare, lângă păsările aflate într-un zbor grațios, era agățat un anunț: „Picturi de vânzare”.

Casa lui Maud și Everett a devenit loc de pelerinaj: oamenii voiau să-i cumpere tablourile vesele, dar mai ales erau curioși să vadă cum de un spirit atât de efervescent se poate manifesta în condiții atât de precare și într-o izolare aproape totală față de lumea înconjurătoare.
În pictura lui Maud Lewis nu există umbre. Totul este luminos, vesel, copilăros și plin de viață. Ceea ce este surprinzător pentru că pictorița nu a avut o viață ușoară – în copilărie, boala o făcea ținta răutăților celorlalți copii. Suntem poate tentați să credem că seninătatea din tablourile ei este o reflexie a aspirației artistei către fericire, că reprezintă o lume ideală în care și-ar fi dorit să trăiască. Însă cei care au cunoscut-o spun că Maud nu s-a plâns niciodată, și-a găsit împlinirea în pictură și a fost probabil fericită atunci când arta ei a devenit populară și apreciată. Oarecum nemulțumit se pare că a fost Everett, care se plânge, într-un documentar realizat despre el și Maudie în 1965, că el face toate treaba în gospodărie și că are parte de mai multe sărutări de la câini decât de la nevastă…

Pe atunci Maudie devenise deja principalul susținător al familiei: uneori îl însoțea pe Everett în oraș, unde își vindea cu cinci dolari cărțile poștale pictate manual. Căsnicia lui Maudie cu Everett nu a fost, probabil, o veșnică plimbare pe plajă la apus, dar cei doi s-au completat, s-au înțeles și s-au susținut reciproc o viață întreagă.
Artista picta din imaginație, din amintirile copilăriei sau inspirată de ceea ce vedea pe geamul casei: o pereche de boi care trag bușteni printr-o pădure de copaci înfloriți, căruțe cu oameni eleganți, pescăruși care survolează peisaje marine și, desigur – favorita tuturor –, seria de pisici cu ochi mari care lenevesc în câmpuri de lalele viu colorate. La cincizeci de ani de la moartea lui Maudie, una dintre picturile ei s-a vândut la licitație cu 45.000 de dolari.
De-a lungul anilor, artrita s-a agravat și i-a limitat și mai mult libertatea de mișcare. Faptul că nu-și putea mișca mâinile este unul dintre motivele pentru care Maud Lewis a pictat doar tablouri de mici dimensiuni. Pentru o persoană care abia putea ține pensula în mână, acuratețea liniilor și precizia contururilor sunt cel puțin remarcabile. O altă caracteristică a creației ei este faptul că nu amesteca niciodată culorile: acestea erau transpuse pe pânză sau carton direct din tub. Artista a pictat scene vesele și și-a păstrat tonusul pozitiv până în ultima clipă. S-a stins în 1970, la 67 de ani. Everett a urmat-o, în 1979.

Casa lor – considerată de comunitatea artistică drept cea mai importantă operă a lui Maudie și cea mai bună mărturie a spiritului și a stilului ei exuberant – a început să se deterioreze și un grup de cetățeni a fondat atunci organizația denumită Maud Lewis Painted House Society, al cărei scop era conservarea ineditei opere de artă. În 1984, casa a fost vândută provinciei Noua Scoție și a intrat în îngrijirea Galeriei de Artă (care deține și 55 dintre tablourile lui Maud); reprezentanții galeriei au restaurat-o și au expus-o la sediul din Halifax.

Maud Lewis a fost o forță. A avut parte de o viață care, pentru noi, ceilalți, nu pare să fi fost un câmp de un verde crud, cu lalele de un roșu aprins pe care zburdă pisici albe și negre cu ochi albaștri. Însă puținul pe care l-a avut l-a transformat în artă și l-a dăruit cu generozitate. Cu inocența lor, picturile lui Maudie mângâie sufletul privitorilor, iar recunoștință și admirația acestora au fost, îndrăznesc să cred, izvorul de energie și sursa de fericire a artistei.
Arta lui Maud Lewis este astăzi cunoscută în întreaga lume, iar povestea ei ne amintește nouă, care ne bucurăm de sănătate deplină și de confortul unei vieți normale, că ar trebui să ne plângem mai puțin de ceea ce ne lipsește și să prețuim mai mult ceea ce avem (cu alte cuvinte, să nu facem ca Everett).

Foto Art Gallery of Nova Scotia

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii