Cautare




, Contributor

Social Media Coordinator

Industrie |
|

Casa e4 în România din 2014

Fabrica_Wienerberger.jpg
Construcţia primei clădiri eficiente energetic e4 din România va începe în 2014, conform estimărilor lui Corneliu Fecioru, directorul Wienerberger România.
Proiectul a fost iniţiat de Wienerberger, compania fiind şi principalul furnizor de materiale de construcţii. Numele conceptului e4 provine de la energie, mediu (environment), economie şi emoţie şi sănătate. Cele patru atribute cheie ale unei astfel de locuinţe sunt, deci, eficienţa energetică a construcţiei, sursele de energie regenerabilă, accesibilitatea construcţiei şi costurile mici pentru energie şi, nu în ultimul rând, calitatea garantată a vieţii.

Costul estimat al unei case e4 este de 104 000 de euro, fără TVA, sau 460 de euro/m2, fără a fi incluse terenul şi utilităţile. Casa se va încadra în clasa energetică A++, consumul de energie fiind „aproape zero”, conform reprezentanţilor Wienerberger România.

O astfel de casă a fost deja construită la Zwettl, în Austria. Construcţia a început în iulie 2011, casa fiind acum locuibilă şi chiar locuită de o familie cu doi copii. Construcţia, denumită „The e4 BRICKHOUSE 2020”, respectă deja normele de eficienţă energetică pentru 2020 conform directivei 2010/31/EU.

În România costul consumului energetic este de 3 ori mai mare decât cel estimat pentru o casă eficientă energetic din 2020 şi de 5 ori mai mare decât cel estimat pentru un bloc de apartamente din 2020, de unde derivă nevoia unor locuinţe eficiente din punct de vedere energetic.

Wienerberger nu este doar lider în clădiri eficiente energetic, ci este şi numărul 1 mondial în producţia de cărămidă, cu o vechime de 193 de ani. Grupul Wienerberger are 226 de fabrici, 11 893 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 2,4 miliarde de euro în 2012.

În 2013, se împlinesc 15 ani de când a sosit în România primul vagon cu Porotherm, blocurile ceramice produse de Wienerberger. Prima fabrică Wienerberger din România a fost construită în 2003 la Gura Ocniţei, urmând investiţia brownfield de la Sibiu în 2006 şi fabrica de la Triteni în 2008. Investiţiile totale până în prezent din România sunt estimate la 75 de milioane de euro.

Wienerberger România este lider de piaţă în producţia de cărămizi, în contextul în care piaţa de zidărie din România este estimată de reprezentanţii Wienerberger România la 2,2 milioane de m3, din care cărămida reprezintă între 46 şi 48 de procente. Până în prezent, compania a produs şi vândut în România 3,7 miliarde de cărămizi NF Porotherm.

Cererea de locuinţe din România este în continuare foarte ridicată. Conform cifrelor oferite de Wienerberger România, în prezent este nevoie de aproximativ 500 000 de locuinţe noi, în contextul în care rata anuală din România este de 2 locuinţe construite la fiecare 1000 de locuitori. 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii