FacebookTwitterLinkedIn

Clipul „Spălați, curați!” poate fi urmărit la Cartoon Network, fiind difuzat pe toate platformele televiziunii, inclusiv pe YouTube, notează Media Expres

Fie că sunt Fetițele Powerpuff care salvează lumea, Frații Urși care fac spectacol pe internet sau Tinerii Titani care luptă cu răufăcătorii, toți au ceva în comun: pentru micii telespectatori ai Cartoon Network, ei sunt toți niște mari eroi și companioni zi de zi!

Începând de acum, eroii animați vor da și sfaturi copiilor într-un mod jucăuș, învâțându-i pe cei mici cum să se protejeze de microbi.

Cartoon Network este o divizie WarnerMedia și televiziunea de desene animate numărul 1 la nivel mondial, oferind cel mai bun conținut original pentru copii și familii, cu seriale precum “Ben 10”, “Craig și dumbrava”, “Steven Univers”, “Uimitoarea lume a lui Gumball”, “Fetițele Powerpuff” și “Aventurile fraților Urși”.

Cu distribuție în 187 de țări, în peste 450 de milioane de case și în 33 de limbi, Cartoon Network are inițiative sociale premiate, cum ar fi “Cartoon Network clubul prieteniei”, oferind resurse recunoscute și deseori utilizate de copii și adulți care caută ajutor în rezolvarea problemelor de bullying.