FacebookTwitterLinkedIn

1. Care sunt noile palete de culori ale sezonului de primăvară? Ce combinații de culori ai recomanda?

În acest sezon se merge pe culori mai închise, atât pentru pereți, cât și pentru mobilier sau decorațiuni. Târgul IMM din Köln ne-a arătat că designerii sunt într-adevăr inspirați de epoca barocă, de opulență. Albul este înlocuit de nuanțe întunecate pentru pereți, cum ar fi gri sau verde. Mobilierul este produs din esențe de lemn închis la culoare sau vopsit în nuanțe sumbre. Recomand din toată inima nuanțele naturale pentru pereți și mobilier, asociate cu un fotoliu-statement violet, verde smarald sau verde pin, de exemplu. Tentele calde și organice cum ar fi muștar, ruginiu sau bordo sunt în tendințe.

2.Veronika, ne poți spune și ce tipuri de materiale textile vor fi „la modă” în această primăvară?

Catifeaua are o revenire spectaculoasă în ceea ce privește tapițeria. Scaunele sau canapelele de catifea în stilul anilor ‘70 sunt un must-have. Dacă vi se pare excesiv, câteva perne de catifea cu ciucuri pe o canapea monocromă gri conferă același efect. În ceea ce privește alte tipuri de materiale, tendința generală este spre organic și durabil. Aceasta înseamnă tonuri naturale, piese de in 100%, materiale reciclate pentru tacâmuri și veselă și nuanțe neutre pentru lenjeria de pat.

3. Ce alte texturi, materiale pentru mobilier și accesorii vom mai găsi în cataloagele de profil în această primăvară?

Un lucru pe care îl văd foarte des sunt plăcile ceramice în stil marocan sau plăcile azulejos aplicate în băi. Materialul care este tot mai mult pe val este betonul. Și cred că nu puteți da greș cu metalele – de exemplu, achiziționând o măsuță auxiliară laterală sau o oglindă cu un cadru metalic masiv. În ceea ce privește marmura, are o competiție foarte puternică numită terazzo. Am observat acest material într-o cafenea celebră din Berlin, Five Elephant și am rămas surprinsă. Arată grozav atunci când este folosit pentru planul de lucru din bucătărie, o consolă sau chiar pentru decorarea podelelor. Cuprul are noi succesori numiți alamă și auriu satinat.

Citește și Ubikubi – Joaca de-a designul

4. Care sunt elementele vedetă ale sezonului?

Cu siguranță este catifeaua. În plus, o plantă mare cum ar fi monstera, aduce personalitate unui dormitor sau living-ului. Aș mai adăuga un fotoliu cu design original, care nu se asortează neapărat cu canapeaua.

5. Există vreo tendință din sezonul trecut suficient de puternică pentru a fi observabilă și în acest nou sezon?

Marmura este o astfel de variantă. Pentru tapițerie sunt folosite materialele textile texturate și cele imprimate cu plante. Metalele rămân și ele prezente.

Citește și Cele mai frumoase ceainice din lume

6. Există noi forme sau linii în tendințele mobilierului?

Am observat la târguri că mobilierul anilor ’60 – ’70 are parte de o renaștere. De asemenea, mobilierul din lemn brut este omniprezent în acest sezon. Și din nou – catifeaua.

7. Există alte aspecte pe care dorești să le menționezi?

Cred că nu trebuie să ne temem de culori, să creăm combinații îndrăznețe de imprimeuri și materiale în acest sezon. Lăsați-vă fantezia să vă inspire, iar dacă aveți un spațiu suficient de mare, nu este nevoie ca fiecare piesă de mobilier să fie perfect asortată. Gândiți-vă la accesorizarea spațiului dvs. Îmi place foarte mult conceptul de galerie de perete, pentru că este ceva ușor de personalizat și când doriți să redecorați, este suficient să înlocuiți posterele sau tablourile din galerie. Iată un mod relativ ieftin pentru a schimba interiorul casei.