Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

Care sunt televiziunile pe care operatorii de telefonie mobilă și-au cheltuit bugetele în 2012

telecom.jpg
Anul trecut, Orange, Vodafone și Cosmote au derulat fiecare campanii de promovare pe un număr egal de stații TV, de parcă s-au vorbit între ei. În realitate, aceștia au urmărit cu atenție mișcările concurenței.

Reclamele comandate de Orange au adunat 76.311 puncte de audiență la nivel urban (Gross Rating Point – GRP) de pe 29 de televiziuni. Astfel, Orange se plasează pe primul loc în topul consumului de publicitate TV pe piața de telecomunicații din România și pe locul al doilea în topul general al clienților publicitari. (Pe baza GRP-urilor, televiziunile își vând spațiile de publicitate către clienți. Un GRP reprezintă la nivel urban aproximativ 105.000 de telespectatori.)

Prima stație TV în planurile de media ale operatorului Orange a fost Pro TV, cu 23.695 GRP-uri. Pe locuri următoare s-au plasat Antena 1 (21.305) și, la mare distanță, Kanal D (6.340). Se poate observa că Orange și-a alocat 58% din volumul de GRP-uri pe două stații: Pro TV și Antena 1. Dintre televiziunile de știri, Orange a ales „cap de listă” Antena 3, unde a obținut 3.044 GRP-uri. La B1 TV a realizat 1.841 de puncte de audiență, cu puțin mai mult decât la TVR 1 (1.607). Pe România TV consumul a fost aproape inexistent: 42,7 GRP-uri. De asemenea, Sport.ro, parte a grupului Pro TV S.A., a fost singura televiziune de sport care a beneficiat de campanii notabile: 824 GRP-uri, față de canalul GSP TV al grupului Intact, cu 230.

Vodafone a adunat 58.776 puncte de audiență, clasându-se pe locul doi în piața telecom și pe locul șase în topul general. A consumat publicitate tot pe 29 de stații TV și, la fel ca Orange, a preferat Pro TV (23.568 GRP-uri). Se constată că Orange și Vodafone au consumat fiecare volume apropiate pe Pro TV: 23.695, respectiv 23.568 GRP-uri.

Dar, spre deosebire de rivalul său, Vodafone n-a mai avut o altă stație de susținere de talia Pro TV. Următoarea televiziune pe care a consumat reclame a fost Kanal D, cu 4.797 GRP-uri. Pe poziția a treia s-a plasat Antena 1 (4.135 GRP-uri). Se observă decalajul uriaș dintre Pro TV și următoarele două stații, Kanal D și Antena 1, în ceea ce privește consumul de reclame Vodafone.

Dintre stațiile de știri, Vodafone a preferat în primul rând B1 TV, cu 2.505 puncte de audiență, apoi Realitatea TV (2.395). Antena 3 a livrat 987 GRP-uri, sub volumul livrat de TVR 1, Sport.ro și Pro Cinema. Interesant de remarcat este bugetul furnizat de Național TV, 2.752 GRP-uri, pe locul șase în media planurile operatorului Vodafone.

Cosmote s-a clasat pe locul trei în consumul de publicitate TV în piața telecom și pe șapte în topul general, cu 52.800 puncte de audiență la nivel urban, pe 27 televiziuni. Spre deosebire de cei doi concurenți ai săi, Cosmote a ales Antena 1 ca prima stație: 20.439 GRP-uri (38% din totalul consumului TV). Pe următoarele două locuri au intrat Pro TV (15.939) și Kanal D (2.398). Demn de remarcat că stația Kanal D a intrat în top trei în media planurile celor trei operatori de telefonie mobilă. Antena 3 a ocupat locul patru în preferințele campaniilor Cosmote (2.124 GRP), iar Sport. ro a fost pe locul șapte. Pe canalul public TVR, consumul Cosmote a fost de 585 GRP-uri.

Dacă Orange și Vodafone au consumat peste 1.000 de GRP-uri pe 10, respectiv 12 televiziuni, Cosmote a investit peste acest prag doar pe șase stații. Ca o politică generală comună, campaniile celor trei operatori au ocolit cu desăvârșire canalul OTV.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii