Cautare




, Forbes Staff

SmallBusiness |
|

Care este povestea Ruvix, companie care vinde tricouri personalizate de 1,2 milioane de euro

Trei tineri au pornit pe drumul antreprenoriatului fără prea multă experiență, cu 2.000 e euro în buzunar. Acum, au ajuns să vândă tricouri și produse personalizate în valoare de 1,2 milioane de euro. Cum a început totul?

“Ruvix a început din dorința de a produce fizic un bun (de a duce un produs de la stadiul de concept la cel de produs finit). Astfel, am pornit pe drumul antreprenoriatului fără să avem foarte multe cunoștințe în domeniul imprimărilor textile. Fiecare dintre noi venea din sfere diferite (Cristian absolvent de management și comunicare în afaceri, Elena de comunicare, iar Alex de informatică) dar, ghidați de un obiectiv comun, am reușit cu perseverență să ajungem unde suntem astăzi”, spune Cristian Rădulescu, Managing Partner Ruvix și unul dintre cei trei cofondatori.

El a pornit această afacere alături de alți doi prieteni, Elena Matei și Alexandru Ciobică, în 2014. Experiențele celor trei cofondatori sunt diferite, Elena Matei având studii în Comunicare, Cristian Rădulescu în Management, iar Alexandru Ciobică în Informatică.

Deși Ruvix a pornit ca o afacere care comercializează tricouri inscripționate cu diferite mesaje, acum a ajuns să vândă și alte articole, precum pijamale, bluze, hanorace, genți din bumbac sau căni. Produsele Ruvix se adresează atât consumatorului final, cât și segmentului business (agenții, companii mici sau mari, reselleri etc.). Clienții Ruvix provin atât din mediul urban, cât și rural, iar veniturile lor pot fi mici, medii sau ridicate.

Tricourile sunt importate, iar grafica și imprimarea se face de către angajații Ruvix.

“Pe site tricourile reprezintă segmentul cel mai vândut de produse, însă, țin aproape și cănile, hanoracele, sweatshirt-urile și pijamalele. Pe lângă acestea, avem în portofoliu și fuste, rochii sau genți de bumbac. Iar pentru segmentul de B2B avem o gamă foarte largă de materiale promoționale (ochelari, agende, pixuri, stick-uri de memorie, baterii externe etc)”, adaugă Cristian.

În ceea ce privește vânzările, Ruvix a înregistrat o creștere constantă, ajungând ca în 2018 să aibă o cifră de afaceri de 1,2 milioane de euro, și un profit de 18% din aceasta. Lunar, Ruvix are între 1.400-2.000 de comenzi pe site.

“În 2019 ne dorim o creștere de 25% a cifrei de afaceri față de anul precedent. Menționăm că anul prezent a început extrem de bine pentru noi, dacă se menține trendul începutului de an, cu siguranță o sa fie cel mai bun an de Ruvix de până acum”, mai spune Cristian.

Ruvix are, în prezent, o echipă formată din 18 persoane, dintre care 6 pe partea de office, 2 se ocupă de IT, iar restul lucrează în departamentul de producție.

“Politica noastră de preț este orientată pentru a veni în sprijinul oricărui client. Preferăm să vindem o cantitate mai mare de produse la prețuri mai mici pentru ca un număr cât mai mare de consumatori să ne încerce produsele. Spre exemplu, un tricou la noi pe site costă între 35 – 55 de lei. Avem de asemenea și tricouri la reducere la doar 25 de lei”, spune Cristian.

Provocările cu care cei trei antreprenori se confruntă sunt multiple: lipsa know-how-ului de la startul afacerii, provocări tehnologice, legislative, întârzieri de plată de la clienți, flux mare de comenzi, ore suplimentare de muncă etc.

Ce sfaturi le dau fondatorii Ruvix antreprenorilor aflați la început de drum sau celor care încă nu au curaj să își înceapă propria afacere, deși si-ar dori?

“Cel mai bun sfat pe care îl putem oferi este să înceapă! Să nu le fie frică să încerce, să nu se dea bătuți dacă nu le iese din prima. Și, deși toate par truisme pe care le auzi peste tot, câți dintre noi le pun cu adevărat în practică? Ah, și dacă au deja un job la care nu ar dori să renunțe pentru că le oferă securitate financiară și cred că pot începe și o afacere și să își și mențină în continuare poziția confortabilă de angajat, să uite fie de job, fie de antreprenoriat! Să demarezi o afacere e un full time job. Mai mult, dacă știi că nu ai ce să pierzi și nu te dedici cu adevărat e puțin probabil să îți iasă”, subliniază Cristian.

Ca planuri pe termen mediu și lung, fondatorii Ruvix și-au propus să mențină trendul de creștere al afacerii, să investească în aparatură și în extinderea echipei, să lanseze un site internațional și să își mărească capacitatea de producție.

 

 

 

 

 

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii