Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Macroeconomie |
|

Care au fost cele mai mari scumpiri în august?

Cele mai mari scumpiri au avut loc în luna august la serviciile de transport aerian, la ţigări şi la fasole, potrivit datelor INS.  
 aboneaza-te
Aşteptările privind veniturile

Pe de altă parte, preţurile la cartofi, combustibili şi servicii de telefonie au scăzut în perioada menţionată, transmite Agerpres.

Așadar, preţurile la serviciile de transport aerian au crescut cu 9,95% în luna august a acestui an, faţă de iulie 2020, respectiv cu 28,64% în comparaţie cu luna decembrie a anului trecut. În schimb, serviciile de telefonie s-au ieftinit în august cu 0,03% faţă de iulie, dar au crescut cu 0,58% faţă de luna decembrie, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate joi.

De asemenea, tutunul şi ţigările s-au scumpit cu 0,36% în luna august comparativ cu luna anterioară şi cu 6,81% faţă de decembrie anul trecut. Combustibilii s-au ieftinit cu 0,21% în august faţă de iulie, iar raportat la decembrie 2019 preţul acestora este mai mic cu 8,39%.

În ceea ce priveşte mărfurile alimentare, fasolea boabe şi alte leguminoase s-au scumpit în august cu 2,21% faţă de iulie şi cu 15,2% faţă de luna decembrie. Comparativ cu luna decembrie, în luna august a acestui an cel mai mult s-au scumpit fructele proaspete, cu 15,76%.

În schimb, în luna august, s-au ieftinit cartofii, cu 6,58% faţă de iulie şi cu 6,94% comparativ cu finalul anului trecut.

Rata anuală a inflației a scăzut la 2,7% în august, față de 2,8% în iulie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,45%, serviciile cu 2,97%, iar mărfurile nealimentare cu 0,75%, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii