FacebookTwitterLinkedIn

Căpitanul Tom Moore, în vârstă de 99 de ani, veteran din cel de-al Doilea Război Mondial, a strâns peste 21 de milioane de lire sterline pentru NHS, sistemul medical britanic, după ce a efectuat 100 de ture de grădină.

Căpitanul Tom, așa cum îl cunoaște acum întreg Regatul Unit, își propusese să obțină donații de 1.000 de lire sterline pentru NHS, prin eforturile sale de a face 100 de ture de grădină.

Britanicii au reacționat însă în număr foarte mare, impresionați de intenția, de determinarea și de eforturile veteranului care împlinește 100 de ani pe 30 aprilie, astfel încât au donat în jur de 21,5 milioane de lire sterline. 

Ducele de Cambridge l-a numit „o adevărată mașinărie de strângere de fonduri”, iar intenția este acum de a-l onora oficial de ziua sa, când un avion Spitfire (legendara aeronavă de luptă a britanicilor în cel de-al Doilea Război Mondial) ar urma să efectueze un zbor special deasupra casei sale, informează cotidianul britanic The Telegraph.

Spitfire are un statut extraordinar în Marea Britanie, fiind un simbol al libertății, deoarece piloții forțelor aeriene care au contribuit decisiv la victoria asupra Germaniei naziste zburau în Spitfire.