Cautare




, Contributor

Beauty Contributor

Lifestyle |
|

Când frumusețea întâlnește tehnologia

Ne-am obișnuit să lăsăm în seama dispozitivelor electronice tot mai multe sarcini, inclusiv în cadrul ritualului de frumusețe.  
shutterstock_1506384749

Ultima perioadă a însemnat, printre altele, o scădere a cererii pentru servicii de înfrumusețare. Interesul pentru produse de machiaj s-a diminuat, în ciuda creșterii vânzărilor on-line. Acest ultim aspect arată însă că doar modul de abordare a frumuseții s-a schimbat, nu și obiectivul, dacă ne uităm la produsele electronice și accesoriile din categoria „îngrijire personală”, tot mai căutate în ultima vreme. Iar oferta de gadgeturi de îngrijire este mai mult decât generoasă. Și pentru că sezonul e în toi, am testat câteva dintre acestea…

În urmă cu doar câțiva ani, puteai număra pe degetele de la o mână dispozitivele pentru îngrijirea pielii. Astăzi însă, lucrurile stau altfel: de dimensiuni reduse, cu tehnologii ale căror efecte pot concura cu aparatura profesională, compatibile cu telefoanele inteligente și deseori convenabile ca preț, există un dispozitiv pentru aproape orice.

Xiaomi inFace Electronic Beauty Facial Cleaner – 130 lei
PMD Beauty Personal Microderm Pro – 969 lei (Notino)
Foreo Espada Ble Light – 699 lei

 

Orice ritual de îngrijire facială începe prin curățarea tenului, un pas-cheie care necesită atenție specială. Periile rotative sau dispozitivele de silicon cu vibrații sonice, utilizabile chiar și sub apă, au câștigat imediat teren, fiind la ora actuală produsele cu cea mai mare rată de utilizare în rândul consumatorilor care le-au achiziționat, grație eficienței lor dovedite. Însă pare a fi momentul de glorie al periilor siliconice cu vibrații precum Xiaomi inFace Sonic Beauty, judecând după dimensiunea ofertei pe acest segment; potrivite pentru orice tip de ten, cu putere de curățare profundă, micromasaj stimulator și fără „consumabile”, cum este cazul periilor rotative, ale căror capete necesită înlocuirea periodică.

Un alt tip de instrument de curățare profundă, destinat microdermabraziunii, este aparatul PMD Microderm Pro, care folosește discuri cu puteri diferite de exfoliere, pentru a curăța pielea ca după o ședință de peeling profesional.

Una dintre cele mai neplăcute probleme ale pielii, acneea, și-a găsit și ea nașul în rândul device-urilor. Dispozitivele cu lumină albastră precum Foreo Espada, înzestrat cu pulsații T-sonice, combat acneea în cel mai „smart” mod cu putință, în vreme ce acumulatorul garantează până la o sută de utilizări cu o singură încărcare.

Există remedii și pentru îndepărtarea punctelor negre – dispozitive cu vacuum ce pot aspira impuritățile fără a agresa pielea, cum o face aparatul Xiaomi inFace Blackhead Remover MS7000.

NuFace Mini – 945 lei

 

Masajul facial este o componentă importantă a îngrijirii pielii, având rolul de a stimula microcirculația, un proces necesar reînnoirii celulare. Însă puține dintre noi dispunem de timp și răbdare pentru a executa un masaj corect. De aceea, rolele de masaj cu pietre semiprețioase (jad, cuarț, opal etc.) sunt o investiție bună, oferind și beneficiul suplimentar specific fiecărei pietre în parte. La fel de eficiente sunt și rolele metalice de masaj precum Touch Beauty Essential Massage Device, un dispozitiv versatil pentru masaj facial, aplicarea produselor de îngrijire, dar și pentru tonifierea pielii corpului, sau rolele cu vibrații precum Skin Gym Facial Roller Barre Vibrante, care ajută la modelarea, netezirea și tonifierea tenului.

Următorul nivel, reprezentat cu brio de aparatul de masaj cu microcurenți NuFace Mini Facial Toning Device, promite reconturarea trăsăturilor feței și un efect de lifting vizibil după utilizarea regulată timp de 60 de zile. Pentru masajul pielii delicate din jurul ochilor, unde presiunea exercitată diferă față de restul chipului, există dispozitive mai delicate precum Revolution Skincare Roller Cooling Eye Roller Ball, care stimulează fluxul sangvin, atenuează edemele și reduce aspectul ridurilor și al liniilor fine. Tot pentru zona ochilor, ochelarii de masaj de la Komoder ajută la relaxarea mușchilor faciali și asigură un somn mai liniștit (grație funcției de încălzire, prevenind migrenele).

Micul nostru salon de înfrumusețare de acasă poate fi însă și mai complex de atât. Dispozitivele de îngrijire s-au perfecționat și diversificat într-atât încât au rămas puține proceduri profesionale care să nu aibă și un corespondent de uz domestic. Hiperpigmentarea, de pildă, poate fi controlată cu ajutorul unui aparat inspirat de cercetările NASA, Talika Pigment Control, primul instrument cosmetic antiîmbătrânire pe bază de terapie cu lumină verde care vizează petele pigmentare, cu un potențial de reducere a acestora cu 44% în numai 30 de zile.

TriPollar STOP V Facial Skin Renewal Device – 1406 lei

 

Pentru liftingul facial, aparatul TriPollar Stop V Facial Skin Renewal folosește frecvență radio și activare musculară dinamică, două tehnologii noninvazive cu renume în cosmetica profesională. Un alt dispozitiv, de mărimea unui stilou, Ame Pure Cit Pen oferă posibilitatea efectuării unui tratament de microneedling pe zone cu riduri greu accesibile, precum colțurile ochilor. Gama conține și o rolă cu microace care execută puncții invizibile la nivelul stratului exterior al pielii, stimulând producția de colagen și elastină.

Să nu uităm, totodată, de faptul că, pentru un ten impecabil, hidratarea și somnul sunt două componente esențiale. Dar este foarte important ca apa pe care o consumi să fie de calitate superioară, iar sticlele Crystallove cu inserție de quartz, ametist, fluorit, obsidian etc. dau apei extrabeneficii datorită proprietăților speciale ale cristalelor. Cât despre somn, inelul inteligent OURA este considerat pe bună dreptate cel mai avansat dispozitiv pentru monitorizarea și îmbunătățirea calității somnului, dar și alte funcții regăsite și la brățările de fitness sau ceasurile inteligente.

Masca facială este, fără îndoială, un produs nelipsit din ritualul de frumusețe. Însă formulele acestora par să nu fie suficiente pentru ca efectul lor să fie maxim. Dispozitivul pentru aplicarea măștilor Foreo UFO infuzează puternic ingredientele din măști (diferite formule concepute special spre a fi utilizate împreună cu aparatul controlat cu ajutorul aplicației mobile) în profunzimea pielii. Un alt tip de mască, desprinsă parcă dintr-un film SF, este masca de terapie cu Led LG Derma, care îmbunătățește elasticitatea pielii cu 38,7%, reduce pigmentarea cu până la 35,8% și îmbunătățește aspectul porilor cu până la 52% după doar două utilizări pe săptămână, timp de șase săptămâni.

LG Led MAsk – 2549 lei
SmoothSkin BARE IPL – 916 lei

 

Dispozitivele pentru îngrijire corporală sunt și ele destul de variate, de la perii electrice pentru exfoliere, aparate de masaj pentru tonifierea musculaturii, dar și epilatoare cu lumină intens pulsată (IPL), o tehnologie care a depășit de mult sfera serviciilor profesionale, aparatele disponibile în prezent ajungând să coste cât o ședință în salon, în ciuda performanței acestora: epilatorul SmoothSkin Bare IPL acționează cu o viteză superioară față de device-urile similare, oferind rezultate în numai 10 minute.

Nici aparatele destinate podoabei capilare nu se lasă mai prejos. Dacă până recent oferta se rezuma la uscătoare, perii și ondulatoare, astăzi asistăm, deopotrivă, la o reinventare a industriei – uscătorul bazat pe tehnologie supersonică de la Dyson, care protejează părul în timpul uscării, aparatul pentru îndreptarea părului fără fir Balmain sunt exemple grăitoare în acest sens –, și un teren liber pentru inovații precum aplicatorul de tratamente Réduit One, un dispozitiv cu LED rezistent la apă, proiectat pentru a elibera și distribui formulele concentrate din capsulele vândute separat. Și e doar începutul, potrivit predicțiilor pentru perioada următoare.

Balmain Cordless Straightener – 1220 lei
Dyson Supersonic -1999 lei

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii