Cautare




, Redactor

Reporter în căutare de oameni și povești.

Modă |
|

Canali – istorie, artă și manufactură italiană

Costumele Canali sunt printre preferatele unor nume precum Barack Obama, Vladimir Putin, Michael Douglas sau George Clooney. În această toamnă, directorul comercial al grupului a venit, pentru prima dată, în România pentru a lansa Colecția Toamnă – Iarnă 2018. Am avut ocazia să îi iau acest interviu, dar mai ales să mă bucur de o discuție din care am înțeles ce înseamnă pasiunea și calitatea pentru muncă, dar și materialele în realizarea unui produs.
Mr.Paolo Canali 1sfoc

Care a fost evoluția brandului Canali de la fondare și până în prezent?

Canali are o istorie lungă, de 85 de ani. Cele mai importante decizii care definesc și astăzi Canali au fost luate la sfârșitul anilor ʼ60, când tatăl și unchiul meu au început să se axeze pe produse de înaltă calitate. Și-au îndreptat atenția și către alte piețe, în afară de cea italiană, și au decis să ridice standardele companiei și să o transforme în ceva mare. Așa că în următoarele două decenii s-au extins în Europa, apoi în America de Nord, ajungând până în Asia.

Al doilea moment important a fost la sfârșitul anilor ʼ90, când Canali a devenit retailer, nu doar producător. Astăzi, am ajuns la aproape 200 de magazine Canali. Totul a început fix acum 20 de ani. Peste câteva luni, sărbătorim deschiderea primul magazin Canali, la Milano, în ianuarie 1999. Acestea sunt cele mai importante momente din evoluția Canali, care a avut loc pas cu pas. Și am mai ținut cont de o strategie: aceea de a păstra o anumită exclusivitate și dimensiune a brandului. Creăm haine de calitate, cu o anumită etichetă, doar pentru bărbați.

Care sunt cele mai importante valori ale brandului Canali?

Valoarea primară și cea mai importantă este calitatea. Să creezi un costum de calitate înseamnă să  respecți tehnicile tradiționale de producție ale croitorilor noștri, care sunt la fel de 85 de ani. Fără nici cea mai mică schimbare. Spre exemplu, piesele unui costum sunt din aceeași bucată de material, nu sunt îmbinate.

Calitatea înseamnă că materialul este foarte bun. Folosim țesături doar de la cele mai bune fabrici din Italia. Calitatea e despre detalii, despre studiul siluetei. Degeaba folosești cele mai bune materiale, dacă un client îmbracă o jachetă și nu îi stă bine. Orice piesă vestimentară trebuie să înfrumusețeze purtătorul. Aceasta este deviza noastră.

Sunteți directorul comercial Canali. Care este cea mai frumoasă parte a jobului dumneavoastră?

Cred că partea cea mai satisfăcătoare este dezvoltarea brandului. Desigur, dezvoltarea presupune mai multe etape, dar aici mă refer la extinderea către alte piețe. Ne vindem produsele în 110 țări. O mare parte din munca mea în cadrul companiei a fost să stabilesc legături cu alte piețe și să le înțeleg specificul. Piețele sunt foarte diferite când vine vorba de ceea ce se vinde și ceea ce nu. Trebuie să găsesc cei mai buni parteneri și să-i învăț ce înseamnă Canali.

Acum, piața se schimbă mult mai repede decât în trecut. Stau de vorbă cu partenerii și implementez campanii, idei și produse noi. Esența este să fii relevant în fiecare piață în care activezi.

Cum se definește bărbatul care poartă Canali?

Clientul Canali este un consumator informat și educat. Este o persoană care știe ce cumpără și care nu se lasă impresionată de cele mai noi tendințe. Știe ce înseamnă valoarea și calitatea unui produs. Apreciază meșteșugul din spatele unui produs. Este un bărbat temperat în gusturi. Este mai degrabă elegant și sofisticat. Nu caută să aibă o ținută care să bată la ochi. Este curios și dornic de evoluție. Pentru că fiecare sezon necesită o inovație fină, care să te facă să te simți contemporan și proaspăt.

Canali este un brand cu tradiție. Cum ați reușit să mențineți loialitatea clienților de-a lungul timpului?

Cum s-ar spune, recomandarea din gură în gură ne-a ajutat cel mai mult. Este un aspect al businessului care încă ne impresionează foarte tare. Am făcut și studii de marketing și am descoperit că, în medie, clienții Canali sunt loiali pentru că nu se simt păcăliți. Din acest motiv, revin la produsele noastre și recomandă Canali și altora.

Dar un alt aspect pe care îl consider important, mai ales acum când avem o rețea a magazinelor Canali, este oportunitatea fantastică de a sta de vorbă direct cu consumatorul. Avem angajați experimentați care știu cum să servească corect clientul, să-i dea un sfat sau să-i sugereze ținuta cea mai potrivită. Investim mult în sesiuni de training pentru angajații care lucrează cu consumatorul final.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră costumul perfect? Ați reușit să-l creați?

Aceasta este o întrebare foarte filosofică. Un costum este ceva foarte personal, care reflectă personalitatea celui care îl poartă. Ceea ce noi ne dorim este să înfrumusețăm și să înnobilăm fiecare personalitate cu un produs de calitate. Calitatea se vede cu ochiul liber. Un costum bun va rămâne întotdeauna la fel.

La Canali, avem un fel de comandament de gândire și întotdeauna trebuie să tindem spre perfecțiune. Dar nu suntem 100% perfecți și cred că e corect să recunoaștem asta. Dacă am fi așa, am deveni prea mulțumiți de sine.  Și mai este un lucru important după care ne ghidăm. Ceea ce am făcut ieri nu mai are valoare azi. Nu aruncăm ceea ce este bun, dar căutăm să evoluăm. Iar ultimul lucru este că produsele noastre sunt artizanale, ceea ce înseamnă că, prin definiție, sunt umane.

Ce înseamnă luxul pentru Paolo Canali?

Luxul, pentru mine, înseamnă valoare adevărată și capacitatea fiecărui om de a o înțelege și aprecia. Nu trebuie să fie neapărat foarte scump sau exclusivist. Un costum de lux nu trebuie să coste zeci de mii. Un costum de lux se evidențiază prin meșteșug și materiale deosebite. Toate aceste lucruri aduc un plus de valoare produsului. Evident că nu poate fi foarte ieftin, dar poate fi rezonabil. Cred că e foarte important ca un consumator să facă diferența între valoare și preț.

Care a fost primul lucru pe care l-ați făcut după ce ați ajuns în România?

Am făcut fix ceea ce-mi face plăcere, iar asta este un lux! Am mers la un restaurant cochet și m-am bucurat de o cină plăcută. Pentru mine asta înseamnă adevărata bucurie a vieții, să stai la masă, înconjurat de prieteni, să mănânci ceva bun și să bei un pahar cu vin. Îmi oferă satisfacție și mă consider norocos că lucrez în acest domeniu, pentru că mă pot bucura de multe lucruri frumoase.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii