Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

Canalele de filme câștigă audiență în sezonul rece

televizor-telecomanda-2.jpg
Cota de piață a celor 10 televiziuni de filme, în luna ianuarie a.c., a ajuns la 4,2% din total cotă de vizionare TV, la nivel urban. În anotimpul friguros, aceste televiziuni „mănâncă o pâine albă”, audiențele crescând față de alte sezoane

În prima lună a acestui an, cele 10 stații de filme cuprinse în sondajele de audiență au avut o cotă totală de vizionare de 4,2%, cu 0,4 puncte procentuale mai mare decât în aceeași lună a anului 2012. Deși creșterea poate părea minoră, aflată în marja de eroare a sondajului, câștigul este important pentru aceste canale de nișă.

În ianuarie 2013, Pro Cinema, televiziunea cu cea mai mare audiență pe segmentul filmelor, a avut în mediul urban (all day) o audiență medie 28.000 de telespectatori pe minut, cu 1.000 de persoane mai mult decât în urmă cu un an.

Diva Universal, televiziune de filme orientată către publicul feminin, s-a menținut în „coasta” Pro Cinema, cu o medie de 21.000 de telespectatori pe minut.

Cea de-a treia televiziune în topul audienței lunii ianuarie este AXN, cu un rating mediu de 20.000 de orășeni pe minut. De semnalat este prezența în top a noului canal Film Cafe (fostul Romantica), care a ajuns la o audiență medie de 12.000 de persoane pe minut, în apropierea următorului canal, Universal Channel, cu 14.000 de telespectatori pe minut.

O creștere bună a avut canalul Turner Classic Movies (TCM), specializat în filme clasice ale secolului XX, care a urcat în decurs de un an de la o medie de 6.000 de persoane pe minut la 8.000, conform măsurătorilor companiei Kantar Media.

Acasă Gold, canalul de telenovele al grupului Pro TV S.A., a avut în ianuarie o medie de doar 4.000 de telespectatori pe minut.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii