Cautare




, Contributor

Leadership |
|

Canada îşi propune să întâmpine peste 1,2 milioane de imigranţi în următorii trei ani

Vorbind reporterilor din Ottawa, ministrul Imigraţiei, Marco Mendicino, a declarat că guvernul federal îşi propune să accepte 401.000 de noi rezidenţi permanenţi în 2021, alţi 411.000 în 2022 şi apoi 421.000 în 2023, relatează Al Jazeela. Ţara încearcă să umple golurile de pe piaţa sa de muncă şi să stimuleze economia, ambele afectate puternic de pandemia COVID-19, scrie Mediafax.

„Înainte de pandemie, obiectivul guvernului nostru de a conduce economia înainte prin imigraţie era ambiţios. Acum este pur şi simplu vital”, a spus Mendicino, care a prezentat noile obiective de imigraţie.

Robert Falconer, cercetător în domeniul politicii de refugiaţi şi imigraţie la Şcoala de Politici Publice a Universităţii din Calgary, a scris pe Twitter că, dacă guvernul îşi îndeplineşte obiectivele, următorii trei ani vor fi „ ani cu cel mai mare număr de migranți de la 1911”.

Ottawa a declarat că îşi propune să primească 232.500 de persoane pe considerente economice în 2021, precum şi 103.500 de membri ai familiilor persoanelor aflate deja în Canada, 59.500 de refugiaţi şi alte persoane protejate. Alte 5.500 de persoane vor fi acceptate din considerente umanitare.

Ţara şi-a închis graniţele pentru majoritatea imigranţilor în martie din cauza COVID-19. Până în august, a primit 128.425 de nou-veniţi, a raportat Reuters – mai puţin de jumătate din obiectivul de 341.000 de persoane stabilit pentru 2020.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii