FacebookTwitterLinkedIn

La nivel național, în octombrie, cota cumulată de piață a celor cinci televiziuni a fost 16,24%, în scădere cu 1,08 puncte procentuale față de septembrie. În mediul urban, nișa știrilor a pierdut 1,11 puncte procentuale la cota cumulată de piață.

Aceste scăderi arată că timpul de vizionare pentru aceste cinci stații a fost mai redus, atât la nivel național cât și în orașe, asta în ciuda campaniei electorale „furibunde”. Cota de piață (de vizionare) arată numărul telespectatorilor care s-au uitat la o anumită televiziune raportat la numărul total de telespectatori din acel mediu, în intervalul de timp stabilit (exprimat în procente).

Nici ratingurile generale n-au crescut pe măsura derulării campaniei electorale (ce hal de campanie!) Astfel, Antena 3 a câștigat în octombrie 11.000 de telespectatori pe național și 3.000 în urban, ajungând la o medie de 291.000 de persoane pe minut, respectiv 204.000 în urban (toată ziua), conform măsurătorilor Kantar Media, girate de Asociația Română de Măsurare Audiență (ARMA).

România TV a avut în octombrie o medie de 166.000 de telespectatori pe minut (național) și de 93.000 în urban. Creșterile de audiență au fost de 6.000, respectiv 2.000 de telespectatori.

B1 TV și-a conservat audiența, câștigând doar 2.000 de persoane pe național și 1.000 în urban. Audiența medie a fost de 94.000 (național), respectiv 61.000 de telespectaori pe minut în urban (toată ziua). De notat că B1 TV a evoluat fără Robert Turcescu, care „s-a dat” drept ofițer acoperit, părăsind televiziunea.

Realitatea TV a înregistrat cele mai mari câștiguri de pe nișă: 12.000 pe național și 6.000 în urban. Ratingurile televiziunii au atins o medie de 86.000 de telespectatori pe minut (național), respectiv 50.000 (urban).

Digi 24, televiziune de știri care este difuzată în rețeaua de cablu RCS&RDS, a avut scăderi de câte 1.000 de telespectaori în ambele medii. Astfel, Digi 24 a realizat o medie de 33.000 de telespectatori pe minut (național) și 28.000 în urban.