Cautare




, Staff

Lifestyle |
|

Campania „După Noi, strângem tot noi” a ajuns anul acesta la peste o jumătate de milion de oameni

„După Noi, strângem tot noi”, proiectul pentru încurajarea colectării separate demarat de Coca-Cola HBC România în urmă cu patru luni, a participat vara aceasta la cele mai importante festivaluri de muzică din Romania, dar și la evenimente culturale și conferințe relevante, adresându-se unui public variat.
Dupa Noi strangem tot noi Fotocolectorul

Scopul programului este de a educa și a ajuta oamenii să înțeleagă importanța colectării selective pentru România. În același timp, După Noi, strângem tot noi încurajează adoptarea unei atitudini responsabile față de mediu și față de ceea ce lăsăm în urma noastră generațiilor viitoare. Anul acesta, aproximativ 615.000 oameni au interacționat cu mesajele campaniei și soluțiile de colectare separată din proiect.

Campania După Noi, strângem tot noi este un program educațional de conștientizare și  încurajare a colectării selective, lansat în luna iulie a acestui an de compania Coca-Cola HBC România, ca parte a viziunii companiei privind responsabilitatea față de mediu și de comunitățile în care este prezentă. Programul se desfășoară sub umbrela După Noiplatforma de sustenabilitate a Coca-Cola HBC România, lansată în 2015, ce înglobează toate proiectele de responsabilitate socială ale companiei.

Programul educațional a fost prezent, în ultimele  luni, la două dintre cele mai cunoscute festivaluri de muzică din România, Neversea și Untold, dar și la evenimente precum recepția organizată de Ambasada Statelor Unite la București cu ocazia Zilei Independenței Statelor Unite ale Americii, Festivalul Ambasadelor sau Conferința The Power of Storytelling, organizată de Decât o Revistă”. În cadrul acestor evenimente, participanții au primit informații despre colectarea separată și au putut să colecteze  astfel prin soluțiile propuse de Coca-Cola HBC România:

  • Ecoinsula – o soluție integrată pentru toate tipurile de deșeuri reciclabile (sticlă, plastic/PET, hârtie, aluminiu, deșeuri biodegrabile);
  • Puncte pentru colectarea plasticului/PET-ului – cel mai frecvent tip de deșeu reciclabil, utilizat pentru băuturile servite la festivaluri;
  • Fotocolectorul – cabină foto care colectează sticlă, plastic și hârtie și te răsplătește cu o poză pe loc.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii