Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Afaceri |
|

Camere de Comerț: Modificarea Codului Muncii poate duce la desființarea locurilor de muncă, închiderea companiilor și pieredea unor investiții

Camera Franceză de Comerț, Industrie și Agricultură din România și Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană spun că în urma aprobării propunerilor de modificare a Codului Muncii vor fi închise companii, vor fi desființate locuri de muncă, iar unele investiții vor fi pierdute.

Actualul cadru legislativ  este în vigoare din 2011. În ultimii patru ani, a condus la o creștere a numărului locurilor de muncă, la o creștere economică pozitivă , la o creștere a salariului minim și mediu, o scădere a șomajului și la o scădere a conflictelor de muncă, potrivit Camera Franceză de Comerț, Industrie și Agricultură din România (CCIFER) și Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România).

Proiectul de modificare a Codului Muncă se află în prezent în procedura de legiferarea la Camera Deputaților. Acesta reduce flexibilitatea condițiilor de muncă, conduce la scăderea competitivității companiilor și a României. „Din punctul nostru de vedere, în cazil adoptării lor, acestea nunumai că nu vor aduce benficii economiei României, ci o vor pune în pericol, cu riscul închiderii unor companii, renunțării la investiții planificate și, ca o consecință, cel al desființării unui număr semnificativ de locuri de muncă și al creșterii șomajului”, arată reprezentanți ai celor două instituții, într-un comunicat.

Aceștia au mai arătat că o revenire la un cadru legislativ „mai rigid decât cel din anul 2011” este o măsură inadaptată realităților actuale ale economiei și pieței muncii. Un exemplu este propunerea de reintroducere a contractului colectiv de muncă (CCM) la nivel național , care ar putea conduce la două reglementări paralalele distincte, și anume Codul Muncii și CCM Național. În trecut, dubla reglementare a creat o serie de probleme de interpretare și aplicare.

„Considerăm că un nou CCM Național nu este de natură să atragă investiţii şi să creeze noi locuri de muncă. Negocierea la nivel de unitate este şi trebuie să rămână cel mai important şi efectiv instrument de stabilire a unor condiţii de muncă adaptate la situaţia concretă”, au mai spus reprezentanți AHK România.

Reprezentanții CCIFER au arătat că impactul Codului Muncii asupra atractivității României și a competitivității companiilor este esențial, și din acest motiv au experții CCIFER au elaborat o serie de propuneri concrete pentu ameliorarea competitivității României. „Acest proiect de lege este un pas înapoi. Un pas înapoi care ar putea costa numeroase locuri de muncă în industrie și servicii”, au spus aceștia.

CCIFER și AHK România grupează în prezent mai mult de 1.000 de companii franceze, germane și române, cu aproximativ 350.000 de angajați, iar peste 25% din schimburile comerciale ale României sunt realizate cu Germania și Franța.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii