Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Lideri |
|

Camera Deputaților a adoptat creşterea indemnizaţiilor pentru mame, astfel încât plafonul de 3.400 de lei a fost eliminat

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, cu unanimitate de voturi, proiectul de lege prin care cresc indemnizaţiile pentru creşterea copilului, dar şi eliminarea plafonului de 3.400 de lei pentru părinţii care câştigă mai mult de atât, informează MEDIAFAX.

Principala modificare adusă legislaţiei vizează eliminarea plafonului maxim de 3400 lei/lună al indemnizaţiei pentru creşterea copilului, precum şi acordarea indemnizaţiei pe perioada până când copilul împlineşte vârsta de doi ani. Mai precis, persoanele care timp de doi ani au realizat minim 12 luni venituri supuse impozitului vor beneficia de concediu pentru creşterea copilului timp de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap.

Calculul indemnizaţiei se stabileşte în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani şi nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată.

De asemenea, în situaţia în care decide să se întoarcă în câmpul muncii, părintele va primi un stimulent de inserţie în cuantum lunar de 50% din indemnizaţia minimă stabilită – indemnizaţia minimă este de 85% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată.

Legea va merge la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii