Cautare




, Contributor

500 miliardari |
|

Camelia Ştefan

Avere: 18 milioane de euro Vârstă: 49 de ani Reşedinţă: Ilfov Domeniu: Construcţii            

Anul 2009 a fost unul destul de greu şi pentru Camelia Ştefan, proprietara grupului de construcţii Cam Serv. Criza a pătruns adânc în domeniul pe care femeia de afaceri activează, iar de la o cifră de afaceri de peste 30 de milioane de euro în 2008, Cam Serv a redus motoarele până la 22,2 milioane de euro anul trecut. Nici numărul de angajaţi nu a rămas acelaşi, iar Camelia Ştefan a fost obligată să renunţe la peste 30% din personal. Cam Serv, cu sediul în comuna Berceni, lângă Bucureşti, a devenit în 1994 un investitor important în construcţii, iar din anul 2002 a făcut pasul spre diversificarea puternică a serviciilor. Scop în care a achiziţionat utilaje pentru terasamente şi a dezvoltat, astfel, segmentul vânzărilor de materiale pentru construcţii. Camelia Ştefan nu dă prea multe detalii privind sumele investite de-a lungul anilor pentru dezvoltare, în schimb cifra de afaceri a companiei arată o creştere anuală cu circa zece milioane euro din 2006 până la nivelul anului 2008.

Firma deţine, în prezent, un parc cu peste 150 de maşini şi utilaje şi are în portofoliu şi în execuţie lucrări în Bucureşti, Constanţa şi Cluj. Bucharest West Park, Cortina Residence, Lake View Office, Nusco Tower, Băneasa Mall, Green Lake Residence, Chitila Logistic Park, Platinum Office Center, Pipera City Residence sunt câteva dintre proiectele importante la care a participat Cam Serv. Compania a reuşit să colaboreze de-a lungul anilor atât cu cele mai importante firme româneşti de profil (ACMS, Comnord, Cominco), dar şi cu marile grupuri străine din domeniul construcţiilor (Mota-Engil, Edrasis, Soil-Tech, Synergy, Mochlos, Shapir, Danya-Cebus, Strabag). În 2009, compania a reluat lucrările de tip terasamente la cel mai mare câmp de centrale eoliene din Babadag (Constanţa), împreună cu partenerii portughezi Valmo şi Martifer şi a prins un contract, alături de MEP Construct, partener în construirea fabricii Procter&Gamble din Urlaţi.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii