FacebookTwitterLinkedIn

Vacanță pentru business

Anul 2020 a fost o provocare pentru fiecare dintre noi, dar simțim că suntem aproape de a depăși această perioadă cu încercări. Chiar dacă începutul pandemiei a atras un climat de incertitudine, am reușit să fim alături de clienții noștri și să le oferim acces la produsele de care aveau nevoie. Așadar, nu cred că ne așteaptă o vacanță, ci vom face pași către următoarea etapă de dezvoltare. Am inaugurat de curând un nou showroom, la Craiova, și sperăm că vom putea continua să ne extindem și offline, deoarece aici reușim să ne întâlnim cu clienții și să le oferim cea mai bună experiență. Toate produsele expuse în showroom-urile noastre sunt funcționale, astfel că fiecare client poate testa și alege echipamentele cele mai potrivite pentru nevoile sale.

Miele este o companie care pune accent pe inovație, iar obiectivul nostru este ca fiecare produs pe care îl lansăm pe piață să le ofere clienților o experiență excepțională. Pentru a atinge acest obiectiv, echipa noastră lucrează constant cu meticulozitate germană la dezvoltarea de noi tehnologii, indiferent de contextul pe care îl traversăm. În ultimul an, a crescut numărul clienților care aleg produse premium, ceea ce ne onorează și ne obligă în același timp să continuăm să găsim soluții noi, prin care să îi ajutăm să economisească timp. Nu în ultimul rând, investim continuu în inovații care ajută la protejarea mediului și la îmbunătățirea calității vieții.

Începând de anul acesta, am atins nivelul „net zero” al emisiilor de carbon în toate unitățile pe care le deținem și am consolidat angajamentul față de mediu. Astfel, am atins neutralitatea emisiilor de gaze cu efect de seră rezultate din procesele proprii de producție (Scope 1) și, în egală măsură, neutralitatea emisiilor rezultate din procesul de producție a energiei electrice realizate de către furnizorii noștri de energie (Scope 2).

Certitudini și predictibilitate

În 2020 a fost nevoie să găsim soluții care să ne permită să ne desfășurăm activitatea, dar și să le oferim colegilor noștri condiții sigure de muncă. Am reușit să ne adaptăm cu rapiditate noului context și am avut rezultate peste așteptări. Anul 2021 a început într-un ton mai optimist și asta ne aduce speranța că lucrurile vor reveni la normalitatea pe care o știam, mai ales că și semnele din piață sunt cu mult mai bune. Indiferent de evoluția lucrurilor, suntem pregătiți pentru orice ne rezervă viitorul.

Îngrijorări

Nu avem motive de îngrijorare. Lucrurile reintră pe un făgaș normal, numărul în scădere al cazurilor de infectare cu noul virus ne dă motive să fim optimiști. Ne așteptăm la o vară cu rezultate bune, atât pentru noi, cât și pentru întreg sectorul din care facem parte.

Mai mult decât atât, credem că oamenii vor continua trendul din perioada de început a pandemiei, când au dorit să își transforme locuințele în spații cât mai confortabile, pentru a le adapta lucrului de acasă sau școlii online a copiilor. Am gătit mai mult, am făcut curățenie mai des, am utilizat mai intens aparatele electrocasnice. De aceea, electrocasnicele premium vor fi în continuare la mare căutare. Avantajul produselor premium este că pot fi folosite timp îndelungat și au o calitate superioară.

Produsele Miele sunt testate pentru o durată de viață de 20 de ani, au un design modern și premiat pe plan internațional, deci ne așteptăm să intrăm în casele unui număr cât mai mare de români. Mă refer aici, în special, la produse pentru bucătărie, precum plite, cuptoare, hote, dar și electrocasnice care ajută la păstrarea igienei, pentru că aceasta va rămâne, în continuare, o prioritate, precum: mașini de spălat, uscătoare, aspiratoare. Alocăm resurse semnificative procesului de dezvoltare, tocmai de aceea echipamentele noastre au o fiabilitate testată de-a lungul a 10.000 de ore de funcționare. Produsele noastre sunt performante, dar și prietenoase cu mediul și utilizează eficient resursele.

Planuri de business

În acest an vom continua extinderea rețelei de magazine proprii la nivel național, pentru a le oferi clienților o experiență premium. Primul magazin a fost deschis recent la Craiova, în urma unei investiții de 90.000 de euro și credem că acest showroom va putea să acopere toată zona de sud-vest a României. De asemenea, planurile noastre includ deschiderea unui al doilea showroom, în nord-vestul țării, care va fi inaugurat cel mai probabil spre finalul anului.

Pentru noi, este foarte important ca fiecare produs pe care îl dezvoltăm și care va ajunge ulterior în showroom-urile noastre și mai apoi în casele clienților, să fie de cea mai bună calitate, de aceea producem toate piesele, cu măiestrie, în fabricile noastre.

Pentru piața în care activăm, pandemia a înregistrat creșteri ale cererii, tendință vizibilă și în prima jumătate a acestui an. Așadar, avem toate motivele să privim cu optimism, atât către cea de-a doua jumătate a acestui an, cât și spre 2022.

Vacanță în țară sau în străinătate

Da, îmi doresc un concediu pentru această vară. Vacanțele ne ajută să ne încărcăm bateriile, să venim cu idei noi de proiecte și soluții pentru clienți. De multe ori, am găsit inspirație în vacanță, în locuri la care nu m-aș fi gândit, iar unele dintre aceste idei au fost concretizate ulterior, într-o formă sau alta, în acțiuni de business.

Pe parcursul acestei veri, redacția Forbes România va publica mai multe astfel de chestionare, ce fac parte din proiectul editorial intitulat Summer Plans 2021. Totodată, acestea se vor regăsi și în ediția viitoare de print Forbes România.