Grecia intră pe “teren necunoscut” după votul “OXI”, câștigător la referendumul asupra planurilor de austeritate – acesta pare să fie refrenul oficial care sugerează ieșirea din zona euro. Și totuși, chiar dacă ieșirea este perfect posibilă, măcar parțial terenul este totuși predictibil. Iată ce știm:
Ieșirea completă a unei țări dintr-o uniune monetară este cvasi-imposibilă cât timp moneda respectivă continuă să existe și cât timp euro continuă să circule în economie. Formal, băncile grecești pot fi excluse de la liniile de finanțare ale Băncii Centrale Europene, dar nimeni nu poate împiedica folosirea unilaterală a euro în Grecia, chiar și ca monedă oficială. Există exemple funcționale: Trei milioane de oameni din Europa folosesc euro ca singură monedă fără ca țările lor să fie membre ale zonei Euro – cu exemplele notabile Muntenegru și Kosovo. Alte zeci de milioane de europeni și nu numai folosesc euro în mod liber, ca monedă paralelă. Nu este simplu ca o economie cu 10 milioane de locuitori să se integreze în acest ecosistem marginal, dar nici nerealist – nu se schimbă nimic. Din acest punct de vedere, euro se poate considera victima propriului succes – nu poți să ai pretenția de monedă de rezervă internațională dar în același timp să poți controla modul de circulație.
Chiar și stoparea completă a liniilor de finanțare către băncile grecești este o decizie complicată. Policy-makerii BCE au încercat până acum să protejeze cât mai mult băncile, pentru că orice semnal contrar ar provoca o slăbiciune la nivelul întregului sistem bancar. Așa s-a născut “bail-in“-ul din Cipru, din care grecii au învățat câte ceva, deși poate nu destul.
Depozitele din băncile grecești au scăzut în ultimii ani cu 100 de miliarde de euro, până la doar 140 de miliarde. Într-un fel, este de mirare o scădere atât de modestă după experiența confiscărilor din Cipru. Însă probabil din punct de vedere al structurii, conturile de peste 100.000 de euro – neprotejate de garanții – sunt neglijabile.
Pe de altă parte, “pierderea” de 100 de miliarde se dovedește un câștig – banii continuă să existe, deținătorii lor sunt în continuare greci, iar atâta cash la un loc înseamnă o sumă mult mai impresionantă decât ar putea părea – în condițiile în care rezerva fracționară impusă băncilor în zona euro, deci banii cu adevărat la dispoziție în orice moment, este de ordinul a 2-3%.
Pentru stat, este destul de probabil să vină totuși momente dificile – depinde de cât vor fi dispuși grecii să-și plătească taxele într-un euro din ce în ce mai rar și mai valoros. Cum de împrumuturi nu mai poate fi vorba, orice deficit cât de mic poate fi finanțat doar prin emiterea unei devize paralele, cu ritm accelerat de devalorizare, care înseamnă austeritate implicită pentru categoriile finanțate de stat: bugetari, pensionari etc.
Deocamdată, Grecia are surplus bugetar primar (adică exceptând costurile cu dobânzile). Asta înseamnă că dacă încetează să plătească orice datorie, rămâne teoretic cu bani. Excedentul este însă destul de mic și de volatil, nu suficient pentru a înlătura orice grijă.
În acest punct intervine componenta geopolitică, pe care cei de la Syriza au jucat-o cu dibăcie. Au mimat un șantaj desre o posibilă apropiere de Rusia, despre care și ei și oficialii zonei euro știau că este drum înfundat, după dezamăgirea suferită de ciprioți. Însă adevărata țintă pare să fi fost sprijinul din partea SUA.
Până acum, legendarul interes cinic al SUA ca Euro să eșueze pentru ca dolarul să-și păstreze supremația era servit de minune de situația dramatică a Greciei. Însă odată masa de joc răsturnată, lucrurile se schimbă. Acum, un eșec al Greciei va întări solidaritatea în interiorul zonei Euro, cu tot ce altceva presupune asta: poziția de forță a Germaniei, preferința pentru austeritate, centralizarea deciziilor politice. Dimpotrivă, abia succesul unei Grecii care a spus “OXI” este de natură acum să slăbească Euro: iată că se poate!
FMI, aflat sub influența SUA, a dat deja un prim semnal, când cu doar 3 zile înainte de referendum a admis în sfârșit că datoria Greciei nu este de fapt sustenabilă. Orice concesie care va veni de acum din partea Fondului face mult mai complicată pedepsirea rău-platnicului. Și poate exista o scuză bună: plata ratată de 1,6 miliarde de euro este totuși o sumă destul de modestă iar FMI așteaptă o lună înainte de a declara oficial încetarea de plăți. Dacă această plată totuși se va face, programul de finanțare poate chiar continua.
Europa este lăsată în acest moment cu destul de puține opțiuni, singura dură fiind cea de a lăsa băncile fără lichiditate, cu toate riscurile. Însă și aici există cel puțin un posibil răspuns adecvat, cu care cei de la Syriza nu au nici un fel de jenă doctrinară: iertarea datornicilor, sistarea plăților către BCE sau o combinație între cele două. Până acum, singura miză a fost datoria publică a Greciei, mutată în bună parte în bilanțurile BCE. Dar dacă lupta se mută și pe frontul datoriei private, băncile germane vor avea din nou o problemă.
Abia amploarea și consecințele acestei probleme sunt “teren necunoscut”.
