Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Educaţie |
|

Călin Vlasie: „La noi internetul e ca un copac din vremea lui Adam și Eva din care poți culege fructe fără nicio restricție”

Calin_Vlasie-foto.JPG
Există riscul ca într-un timp relativ scurt cărțile pe hârtie să dispară, lăsând locul cărților în format electronic? Contează pe ce fel de suport vor apărea cărțile? Digitalul va înlocui hârtia în cererea publicului de carte? Iată câteva întrebările la care au răspuns pe larg cei mai importanți editori din România.

Călin Vlasie, director general Editura Paralela 45

Forbes: În calitate de editor vă îngrijorează perspectiva în care volumele în format digital vor fi tot mai solicitate în dauna cărților pe hârtie?

Călin Vlasie:Nu! Dimpotrivă, formatul digital al cărților este  o șansă, profitabilă sub toate aspectele, pe care ne-o oferă tehnologia actuală. Mă îngrijorează doar perspectiva comerțului ilicit, furtul ordinar, ideea că aceste cărți nu trebuie să se supună regulilor comerciale, fiscalității, legii drepturilor de autor, absența voinței guvernamentale de a lua în considerare această schimbare tehnică și de a descuraja furtul și evaziunea fiscală.

În acest moment orice plângere penală dovedită privind furtul prin digitalizare a operelor, indiferent de suport (Internet, dvd, etc.) se pare că nu interesează instituțiile guvernamentale. Asociațiile de editori au sesizat în repetate rânduri , cu probe evidente, aceste practici și nu s-a întâmplat nimic până acum.

În statele dezvoltate s-a format de-a lungul anilor conștiința că atunci când deschizi anumite pagini pe internet trebuie să plătești. La noi internetul e ca un copac din vremea lui Adam și Eva din care poți culege fructe fără nicio restricție. E în fond un comunism  primitiv foarte dăunător. Dar care nu ocolește nici interesele unui gigant ca Google.

Asociația editorilor români trebuie urgent să sesizeze instituțiile statului, să propună reglementări legale. Legea nr. 186 din 9 mai 2003 privind susținerea și promovarea culturii scrise trebuie fundamental regândită. Există în acest moment format un grup de lucru, aprobat de Adunarea Generală a Asociației Editorilor din România, care elaborează un alt conținut al acestei legi. Avem speranța că vom găsi deschiderea necesară în Parlament.

Industria editorială din România se află în acest moment la o valoare foarte scăzută a cifrei de afaceri. S-a depășit de mult cota de alarmă și s-a ajuns în moarte clinică.

Câteva zeci de milioane de euro, dar nu mai mult de 40, după estimarea mea, nu înseamnă nimic. Niciodată țara noastră nu a coborât atât de jos această industrie CULTURALĂ! Efectele negative asupra culturii noastre și asupra învățământului se pot vedea deja cu ochiul liber. România nu are în acest moment un plan național de strategie culturală. Nu l-a avut niciodată în ultimii 24 de ani. Dacă l-ar avea, sau l-ar fi avut, cu siguranță că semnalele disperate trase de editori ar fi fost luate în seamă. Din păcate, editorii au statut de agenți comerciali în mintea multor funcționari guvernamentali.

Forbes: În viziunea dvs, cum ar putea să conviețuiască digitalul și hârtia în industria editorială din România? Ce avantaje are cartea pe hârtie în fața celei în format electronic din perspectiva unui editor? Dar ce dezavantaje are cartea pe hârtie față de cea de pe digital?

Călin Vlasie: Nu orice carte poate fi editată în format digital. O parte foarte mare din producția de carte educațională are nevoie de suport material. Sigur, în principiu se poate digitaliza tot, dar știm noi bine ce efecte psihologice va produce aceasta posibilă quasidigitalizare asupra copiilor, tinerilor și adulților?

Nu există, și nici nu se putea efectua până acum, niciun studiu științific temeinic dedicat acestui fenomen. Este pur și simplu nevoie de  timp, de studiu pe 20-30 de ani, pentru a evalua toate implicațiile.

Statele Unite au pregătit acest fenomen aproape 20 de ani. Franța și-a anunțat anul trecut programul de digitalizare educațională în etape întinse pe câțiva ani buni. Noi însă vrem să „implementăm” totul instantaneu!

Dacă ne imaginăm că toate conținuturile educaționale vor fi digitalizate, va trebui să regândim didactica predării și a învățării. România de azi, față de statele dezvoltate, se manifestă în realitate, din punct de vedere psihopedagogic, ca în epoca lui Spiru Haret. Experiențele didactice noi, sincronizate cu cele din Vest, sunt rarisime.

Pentru majoritatea profe­sorilor tehnologia informatică se reduce la Facebook (un fel de coafor în care se povestesc „marile” evenimente personale cotidiene), planurile-cadru de învățământ exclud obligativitatea orelor de TIC pentru elevi la ciclul preșcolar și primar. A se vedea planul-cadru aprobat anul trecut.

Cum poate gândi Ministerul Educației manuale digitale cu un plan de 0-1 ore de TIC pentru elevii din ciclul primar și cu profesori care nu sunt la curent cu didactica și metodele de instruire programată care presupun printre altele și gestionarea tehnică a platformelor de predare-învățare? Ca să nu mai vorbesc de absența banilor necesari pentru dezvoltarea unei infrastructuri tehnologice standard…

Este însă sigur că o perioadă de timp cele două tehnologii vor funcționa în paralel. Dicționarele, enciclopediile, cărțile practice, beletristica sunt domenii editoriale avansate din punctul de vedere al reproducerii și distribuției electronice. Cererea dictează, iar editurile (oferta) trebuie să fie pregătite.

Tehnologia digitalizării este revoluționară și nu ne vom aștepta ca totul să se schimbe foarte repede. În afara calculului economic, și ergonomic există și un calcul al impactului psihologic, deloc de neglijat. România se află și aici pe ultimele locuri. Dar nu din cauza indivizilor (cititorilor), ci din cauza absenței strategiilor guvernamentale.

Cartea digitală costă aproape la fel de mult ca și cartea pe hârtie. Costurile cu manopera profesională editorială, costurile generale, costurile de marketing și promovare, producția matricii etc. sunt aprope la fel de mari ca și în cazul cărții tipărite. Dacă nu mai mari în cazul cărților școlare interactive. Cine crede că o copie digitală poate fi cumpărată pe nimic sau gratis, se înșală. În fond, în afara avantajelor de achiziție rapidă și arhivare, de protecție a mediului nu văd alte avantaje. Interactivitatea se obține pe platforme, în clase, în cluburi, la conferințe și congrese specializate, nu prin simpla lectură a formatului electronic sau pe hârtie.

Forbes: Nominalizați, vă rugăm, câteva titluri de cărți pe hârtie care au avut cele mai mari vânzări în activitatea dvs. de editor.

Călin Vlasie: Am editat în 20 de ani (anul acesta editura aniversează, în noiembrie, 20 de ani de la înființare) aproape 4.000 de titluri tipărite în peste 14.000.000 de exemplare. E un record pentru România.

Cele mai mari vânzări, sunt din domeniul educațional. Dar am avut satisfacția să vindem Istoria critică a literaturii române a lui Nicolae Manolescu în 11.500 de exemplare până acum – o carte aparținând unui domeniu aparent fără șansă comercială – critica și istoria literară.

Cărți de non-ficțiune, ca Rețetele Dukan, Dieta Young pentru diabetici, Mormântul lui Iisus și multe altele au avut 3-4-5 tiraje. De asemenea, cărți pentru copii și adolescenți ca Jurnalul meu trăsnit sau Jurnalul cool pentru fete, de exemplu, au înregistrat vânzări mari.

Marele meu regret rămâne însă faptul că, deși am făcut investiții de-a lungul anilor de multe sute de mii de euro în domeniul literatură română contemporană, cărțile autorilor noștri nu s-au vândut, cu puține excepții, nici măcar la nivelul acoperirii costurilor de producție.

Sunt un editor care funcționează în România și normal ar fi, cum se întâmplă și în alte state, să mă dedic cu precădere  operelor românești. Scriitorii români, cu rare excepții – în special din domeniul nonficțiunii, nu sunt citiți. Cererea e derizorie. Este foarte grav pentru cultura națională. Înclin să cred că traversăm o criză profundă atât a creației cât și a lecturii. Pe bună dreptate scriitorii se plâng că nu pot câștiga din scris, că editorii nu-i plătesc. În toată lumea plata reprezintă un procent din vânzări. Cât poți însă plăti procentual, îndestulător pentru autorul care a sacrificat 2-3 ani pentru scris, din tiraje de câteva sute de exemplare în cel mai bun caz?

Ca să fie plătit occidental, autorul român trebuie să fie cumpărat în tiraje proporționale occidentale. Autorii români de carte educațională sunt bine plătiți numai dacă tirajele sunt substanțiale. Nu ne putem lăuda cu mulți autori în această situație. Cartea educațională nu aduce automat profituri, cum înclină să creadă o anumită parte a reprezentanților guvernamentali. Cartea educatională se editează cel mai greu, pentru că presupune crearea unor concepte noi. Să traduci și să publici literatură străină e simplu și comod. Trebuie doar un bun serviciu de marketing și rețeta de proiect la care au muncit editori din alte literaturi poate să aducă câștiguri. Știm însă de aproape două secole că numai traducerile nu fac o cultură națională.

Forbes: Dumneavoastră, în calitate de cititor obișnuit, preferați să citiți cărțile pe hârtie sau cele digitale?

Călin Vlasie: Prefer cărțile bune și nu sunt deranjat de forma de reproducere a textului.

Forbes: În România, se pot face profituri din vânzarea de e-books?

Călin Vlasie: Cred că se pot face profituri, dar deocamdată nu la nivelul dorit, încât să fie acoperite toate costurile de producție și distribuție. Cred că forma combinată, de producție pe hârtie și digitală, mi se pare cea mai potrivită în acest moment. Cererea va regla. Dar și această strategie combinată necesită investiții serioase pe care, acesta-i adevărul, cele mai multe edituri românești nu le au în acest moment.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii