FacebookTwitterLinkedIn

Vacanță pentru business

Anul trecut a fost destul de intens pentru noi ca și organizație în contextul pandemiei, datorită măsurilor ample de siguranță pe care le-am luat pentru siguranța rezidenților și personalului, în condițiile în care în Rezidența Valea Izvoarelor trăiesc seniori cu vârste între 61 și 98 de ani. Din fericire, am trecut cu bine de această perioadă și, chiar dacă ne-ar prinde bine o vacanță, avem mult de lucru. Tocmai am finalizat o renovare generală a Rezidenței după 6 ani de activitate intensă și am demarat construcția la proiectul Cluj Senior Village, primul complex de apartamente din România destinat exclusiv seniorilor, cu servicii opționale de îngrijire disponibile la cerere.

Certitudini și predictibilitate

Odată cu demararea vânzărilor la Cluj Senior Village am căpătat certitudinea că românii sunt foarte deschiși la soluțiile de viață destinate seniorilor preluate din Europa de Vest și Statele Unite, fapt care nu poate decât să ne bucure și să ne dea încredere să mergem înainte în misiunea noastră de asigurare a unei vieți trăite în condiții de demnitate, siguranță și confort de către seniorii din România.

Îngrijorări

Faptul că România are o rată scăzută de vaccinare comparativ cu Europa de Vest și posibilitatea apariției unui nou val pandemic.

Planuri de business

Anul acesta vrem să finalizăm structura de rezistență a complexului Cluj Senior Village, iar anul viitor să finalizăm construcția și să predăm apartamentele primilor seniori care se pot bucura de servicii de îngrijire la ei acasă, în cazul în care au nevoie. Planurile noastre de viitor au în vedere dezvoltarea de soluții optime de viață destinate seniorilor și se bazează pe avantajul nostru competitiv major și anume know-how-ul dobândit în cei 6 ani de activitate în acest domeniu.

Vacanță în țară sau străinătate

Da, vom pleca. Vacanțele mai lungi le vom face probabil în Tirol și Grecia, iar cel mai scurte în România, la munte.