Cautare




, Contributor

Forbes.com

Telecom |
|

Cablul digital continuă să câştige teren în preferinţele utilizatorilor români

tv4.jpg
Numărul total de abonaţi la servicii de retransmisie programe audiovizuale era de 5,92 milioane la jumătatea anului, în creştere cu 2,9% faţă de finalul anului 2011 şi cu 5,2% faţă de 30 iunie 2011, în condiţiile în care atât reţelele de cablu, cât şi cele de tip DTH şi IP au cunoscut creşteri ale numărului de abonaţi.

Datele Autorității Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) arată o creştere uşoară a numărului total de abonaţi la servicii de retransmisie a programelor audiovizuale la 30 iunie 2012, faţă de aceeaşi dată a anului trecut. Aceasta a fost determinată îndeosebi de o creştere a abonamentelor la serviciile de retransmisie recepţionate în format digital de către utilizatorii finali. 83,5% din totalul gospodăriilor din România recepţionează servicii audiovizuale prin intermediul unui număr de 449 de furnizori.

„Digitalizarea devine din ce în ce mai importantă şi în ceea ce priveşte retransmisia de programe TV. Cele mai noi date statistice adunate şi prelucrate de ANCOM, referitoare la primul semestru al acestui an, arată că în România la mijlocul anului existau 3,3 milioane de abonaţi la servicii de retransmisie a programelor în format digital, în creştere cu 16% faţă de 30 iunie 2011, ajungând astfel la o pondere de peste 50% din totalul abonaţilor la servicii de retransmisie. În decursul unui an, numărul abonaţilor la reţele de cablu în format digital a înregistrat o creştere semnificativă, de 49%, depăşind astfel 1 milion de abonaţi, în timp ce numărul abonaţilor la servicii DTH a crescut cu aproape 5%, până la 2,21 milioane de abonaţi”, a declarat preşedintele ANCOM, Cătălin Marinescu.

Numărul total de abonaţi la servicii de retransmisie programe audiovizuale era de 5,92 milioane la jumătatea anului, în creştere cu 2,9% faţă de finalul anului 2011 şi cu 5,2% faţă de 30 iunie 2011, în condiţiile în care atât reţelele de cablu, cât şi cele de tip DTH şi IP au cunoscut creşteri ale numărului de abonaţi.

Astfel, în primele şase luni ale anului 2012 numărul abonaţilor prin reţele de cablu a crescut cu 2,7% până la 3,67 milioane de abonaţi, în timp ce numărul de abonaţi prin reţele satelit (DTH) a înregistrat o creştere de 3% până la valoarea de 2,21 milioane de abonaţi. Astfel, rata de penetrare la nivel de gospodării a serviciilor de retransmisie a programelor audiovizuale pe baza de abonament a crescut la 83,5%, iar cea a reţelelor de cablu la 51,8%.

În funcţie de mediul de reşedinţă, la 30 iunie 2012, 60% din totalul abonaţilor se aflau în mediul urban, marea majoritate a acestora (79%) fiind conectaţi la reţelele de cablu. Pe de altă parte, în mediul rural, abonaţii la serviciile de retransmisie foloseau într-o mai mare măsură tehnologia DTH pentru recepţia programelor audioviozuale – 64%.

Reţelele de cablu au înregistrat creşteri din punctul de vedere al numărului total de abonaţi (în prima parte a anului 2012, creşterea a fost de 2,7%) pe baza creşterii numărului de abonaţi la serviciile de retransmisie prin cablu în format digital, care a crescut cu 24% faţă de sfârşitul anului 2011, mărindu-şi astfel şi ponderea în totalul abonaţilor la servicii de cablu TV.

Astfel, ponderea numărului de abonaţi prin reţele de cablu digital a crescut cu 5 puncte procentuale până la 30% din numărul total de abonaţi prin reţele de cablu. În ceea ce priveşte repartizarea pe medii de reşedinţă, în prima parte a anului 2012 a crescut atât numărul de abonaţi prin cablu în mediul urban (+0,8%) până la 2,82 milioane, cât şi cel al abonaţilor din mediul rural (+9%), până la 0,85 milioane.

Datele au fost prezentate astăzi în cadrul International Digital Forum 2012 date statistice preliminare privind serviciile de retransmisie a programelor media audiovizuale, pentru prima jumătate a anului 2012.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii