Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

Cable Direct vinde publicitate pentru radio TANĂNANA din noiembrie

Regia de media Cable Direct a anunțat pe 17 noiembrie că a semnat un contract de reprezentare pentru vânzarea și gestionarea spaţiului de publicitate al radioului TANĂNANA, fapt care reprezintă o premieră în portofoliul companiei specializată pe vânzarea de publicitate pentru televiziuni tematice, informează Media Expres.
TANANANA

Publicul-țintă atins de radio este format din tineri activi profesional, cu vârsta cuprinsă între 25 si 39 de ani, educaţi si cu venituri mari, care se simt liberi să gândească şi să simtă „TANĂNANA”.

Postul de radio TANĂNANA a început să emită din luna aprilie 2015, având două frecvențe în unde medii la Bucureşti pe 92,7 MHz şi în Timişoara, pe frecvența 89,7 MHz.

Grila de programe a radioului pune accentul intenţionat şi calibrat pe programul zilnic al ascultătorului, cu info-tainment clar și entertainment variat, livrate în emisiunile „Patinal de Vlad Craioveanu și Ciprian Muntele”, în „Exit Room de Bogdan Șerban”. Crainici de radio precum Doru Oprisan, Călin Gheorghe, Emilian Frânculescu, Alexandra Dudu, Dan Chiper şi Cristian Mărgărit vin să completeaze atmosfera cu informaţii proaspete.

Regia Cable Direct a fost înfiinţată în 1999 ca o companie dedicată vânzării de spaţiu publicitar pentru televiziunile tematice.

Cable Direct desfăşoară şi activităţi de marketing, producţie de programe finanţate de clienţi, organizare de evenimente şi campanii promoţionale pentru mediile reprezentate, care ajută la implementarea strategiei de marketing a acestora, a politicii de vânzări şi a poziţionării lor pe piaţa media.

Printre clienţii pe care compania îi are în portofoliu se numără televiziunile: AXN, AXN BLACK, AXN WHITE, HISTORY, CARTOON NETWORK, BOOMERANG, TNT și UTV.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii