FacebookTwitterLinkedIn

Potrivit BVB, capitalizarea bursieră a ajuns la 154,365 miliarde de lei, în perioada 28 decembrie – 1 ianuarie, de la 154,177 miliarde de lei în săptămâna anterioară, informează Agerpress.

Tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 94,827 milioane de lei, faţă de 324,894 milioane de lei, în perioada 21 – 25 decembrie. Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost luni, 28 decembrie, când s-au consemnat 41,086 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, miercuri, 30 decembrie, cu o valoare a tranzacţiilor de 23,632 milioane de lei.

Acţiunile Nuclearelectrica au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti, generând tranzacţii de 21,736 milioane de lei, dar şi o creştere de preţ cu 4,44%. În top 3 se mai află Banca Transilvania, cu schimburi de 20,158 milioane lei şi o scădere de 0,88% în ceea ce priveşte preţul acţiunilor, urmată de titlurile Med Life, cu tranzacţii de 8,650 milioane de lei (-81,46%).