
„Primul restaurant, pe care l-am deschis acum şapte ani în oraşul Victoria, a fost pentru noi o încercare în afara business-ului de bază. Aici am şi dat-o în bară de câteva ori, dar am reuşit să ne şi redresăm, ne-am făcut mâna cum se spune, ne-am cizelat ”, spune Valentin Şoneriu, care controlează, alături de familia sa, compania CarmOlimp, cu activităţi în domeniul producerii şi comercializării de carne proaspătă, mezeluri şi produse lactate. „Ulterior, la insistenţele bunicii mele, am deschis şi la Braşov un restaurant, în 2011.”
De altfel, bunica lui Valentin Şoneriu are un rol deosebit deimportant în business-ul familliei din domeniul alimentaţiei publice. „Bunica mea are o pasiune fantastică pentru domeniul culinar, are mii de reţete adaptate de ea din bucătăria internaţională şi românească. Ea se ocupă de partea de concept de meniu, e un adevărat manager în acest sens”, povesteşte antreprenorul. Astfel, insistenţele bunicii din 2011 au stat la baza extinderii de azi a business-ului cu restaurante al familiei Şoneriu .
„Experienţa ne-a dat suficient curaj cât să căutăm să extindem această ramură a activităţii noastre în Braşov. Dintre clădirile din centrul Braşovului care erau disponibile, am ales fosta berărie Aurora”, explică Valentin Şoneriu. Spaţiul are aproape 1.000 de metri pătraţi şi poate fi atinsă o capacitate de 350-360 de locuri cu tot cu terasa, dintre care 200 de locuri în interior.
Antreprenorul, care a cumpărat spaţiul în vara acestui an, spune că doreşte să păstreze specificul de berărie al localului şi că, din acest motiv, s-a asociat cu un producător de bere cu experienţă, al cărui nume preferă însă să-l păstreze confidenţial deocamdată. „Vrem să facem un restaurant atipic. Avem în meniu mâncăruri făcute cu bere: ciorbe de bere, torturi din bere, gemuri din bere, tocăniţă cu bere. E vorba de un meniu întreg, de la aperitive la deserturi”, spune Valentin Şoneriu, adăugând că restaurantul va avea totuşi şi o componentă care nu are specificul unei berării.
Este vorba despre o cherhana, care va fi, potrivit declaraţiilor antreprenorului, „una dintre cele mai mari în afara celor din zonele Deltei Dunării şi Mării Negre”. Valentin Şoneriu recunoaşte că între berărie şi cherhana este o mică nepotrivire, sesizată de altfel şi de partenerul său producător de bere, alături de care va investi aproximativ 500.000 de euro, dar că au găsit împreună o soluţie care să îmbine cele două tipuri de restaurant.
„Noi o să încercăm să lucrăm cât putem pe partea de peşte proaspăt, dar cu siguranţă vor fi anumite sortimente pe care nu le vom putea stoca proaspete tot timpul. Contractele şi discuţiile sunt făcute direct cu furnizori locali. Meniul va fi mixt, de peşte şi de berărie”, explică Valentin Şoneriu.
Antreprenorul spune că, pe viitor, vrea să-şi dedice cea mai mare parte a energiei segmentului de restaurante, asta neînsemnând că va neglija producţia şi comercializarea de carne şi mezeluri, de unde vine grosul cifrei de afaceri. „Am început să ne concentrăm pe carne proaspătă în 2008, dar industria a traversat de atunci şi încă se află într-o perioadă dificilă. Sunt foarte multe frâne şi bariere care nu existau înainte. De pildă, băncile nu mai vor să crediteze aşa cum o făceau şi pun nişte condiţii atât de drastice încât relaţia cu ele nu mai este sustenabilă”, spune antreprenorul, adăugând că lipsa acestei relaţii duce spre o lichiditate scăzută în piaţă, care la rândul ei conduce la costuri mai mari.
De altfel, produsele proaspete reprezintă o strategie „importată” din cealaltă direcţie de business a familiei, compania CarmOlimp. „Şi pe partea de restaurante avem o filosofie de ultrafresh, încercăm să folosim cât mai puţine produse congelate şi cât mai multe pe care le putem produce noi”, spune antreprenorul, în ale cărui restaurante sunt servite astăzi carne din fermele proprii, ciorbe, tocăniţe, murături şi gemuri făcute din legume şi fructe cultivate pe un teren de cinci hectare dintr-o comună din Ţara Făgăraşului. Şi pentru că a venit vorba despre terenuri, trebuie spus că bunurile imobiliare ale familiei Şoneriu, dezvăluite în premieră în presă pentru „Forbes România”, includ 4.400 de hectare de teren agricol şi păşune, două imobile în Eforie Sud şi un teren de 7.000 de metri pătraţi în zona Transfăgărăşan. În fapt, noul restaurant din Braşov nu reprezintă decât vârful vizibil al afacerii integrate a familiei Şoneriu, situată pe locul 193 în ediţia din acest an a Topului Forbes 500 Miliardari, cu o avere estimată la 22-23 de milioane de euro.