Viitorii studenți pot beneficia de o reducere de până la 12.000 de euro din valoarea de 35.000 de euro a școlarizării, prin depunerea aplicațiilor până la data de 15 septembrie 2019. Executive MBA Bucharest, oferit pe plan local de WU Executive Academy se adresează managerilor și antreprenorilor cu o experiență de business de minim 5 ani.
Executive MBA Bucharest este singurul program de EMBA triplu – acreditat din România (EQUIS, AMBA și AACSB). Acesta a fost desemnat „Cel mai bun program de Executive MBA din România” în anii 2008, 2010, 2014 și 2015. La nivel mondial, programul de Executive MBA livrat de WU Executive Academy se plasează în top 50 programe EMBA.
„Prin bursele de studiu acordate pentru programul nostru de educație executivă ne dorim să susținem managerii și antreprenorii cu potențial să își atingă obiectivele educaționale și de carieră. La rândul lor, beneficiarii burselor aduc valoare adaugată cursurilor prin experiența, pasiunea și motivația lor. Executive MBA Bucharest oferă studenților o experiență internațională de top, atât pe plan educațional, cât și personal, programul fiind adaptat în permanență la realitățile economice, tehnologice și sociale, sub îndrumarea exclusivă a profesorilor de top de la universități internaționale prestigioase”, a declarat Prof. Phillip C. Nell, director academic, Executive MBA Bucharest.
Programul include trei module internaționale, două în Austria și unul în SUA, care oferă studenților posibilitatea de a aprofunda cunoștințele despre diferite contexte instituționale și de a interacționa cu manageri din diferite companii, aflate fie în perioade de tranziție, fie în faza de globalizare a business-ului. Acestui beneficiu i se adaugă structura specială a cursurilor, care se axează pe latura practică, prin studii de caz internaționale de actualitate, sesiuni de eLearning, prelegeri, simulări și discuții interactive între studenți, dar și cu alumni, prin organizarea de guest lectures.
În cei 13 ani de existență pe piața românească, peste 315 de manageri și antreprenori din industrii variate au finalizat cursurile Executive MBA Bucharest. Din totalul absolvenților, o treime au achitat individual costul de școlarizare, o treime au primit finanțare integrală de la angajator, iar pentru o treime suma a fost cofinanţată de companie. Programul include 14 module, desfășurate pe parcursul a 18 luni, în regim part-time, oferind cursanților posibilitatea de a-și continua activitatea profesională.