Cautare




, Contributor

Macroeconomie |
|

Bursa de Valori de la Atena a fost redeschisă luni

Bursa de Valori de la Atena a fost redeschisă luni, după cinci săptămâni în care activitatea sa a fost suspendată în urma controalelor de capital, informează Reuters.

Luni, Bursa de Valori de la Atena a deschis în scădere cu circa 23%, iar acțiunile celei mai mari bănci din țară, National Bank of Greece (NBG) au înregistrat un declin de 30%.

Pe 29 iunie tranzacțiile cu acțiuni la Bursa de Valori de la Atena au fost suspendate, iar guvernul a închis băncile și a impus restricții asupra mișcărilor de capital. De atunci, nu s-au mai tranzacționat obligațiunile emise de 25 de entități din Grecia, de la cele guvernamentale la cele ale Alpha Bank SA și Hellenic Telecommunications Organization SA.

Guvernul de la Atena are de achitat o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către țări din zona euro și către FMI, iar 8,7% către BCE. Din data de 1 iulie Grecia a intrat în incapacitate de plată.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii