FacebookTwitterLinkedIn

„România va fi promovată la statutul de Piaţă Secundară Emergentă, decizie ce va intra în vigoare odată cu revizuirea semi-anuală din septembrie 2020”, anunţă agenţia FTSE Russell.

”Furnizorul global de indici FTSE Russell a promovat România la statutul de Piaţă Emergentă de la cel de Piaţă de Frontieră, potrivit anunţului din data de 26 septembrie. Decizia a fost luată după ce România s-a aflat timp de trei ani pe lista de monitorizare”, se arată într-un anunț al Bursei de Valori Bucureşti, care adaugă că decizia va deveni efectivă din decembrie 2020.

Acordarea satutului de Piaţă Emergentă Secundară înseamnă că România îndeplineşte cele 9 criterii de calitate ale FTSE . Ca parte a analizei anuale, Comitetul Consultativ FTSE Russell pentru Clasificarea Ţărilor a aprobat următoarea modificare a criteriului de rating: • „Lichiditate” – Lichiditate de piaţă suficientă pentru a susţine investiţiile globale semnificative” – îmbunătăţită de la „Restricţionat” la „Admis”.

”Este pentru prima dată când un furnizor global de indici upgradează piaţa de capital românească la Piaţă Emergentă. Decizia a fost luată după ce România s-a aflat timp de trei ani pe lista de monitorizare. Reclasificarea statutului va intra în vigoare în septembrie anul viitor.  Este un moment istoric pentru România, a cărei bursă a fost închisă în timpul regimului comunist şi redeschisă aproape jumătate de secol mai târziu. Când a început din nou să funcţioneze, în noiembrie 1995, pe bursă erau listate 6 companii. Acum, la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) sunt listate 84 de companii doar pe piaţa principală şi, împreună, au o capitalizare de 36 de miliarde de euro”, se arată în comunicatul BVB.

„Piaţa de capital locală a avut de trecut peste multe obstacole şi a fost nevoie de timp ca să ajungem unde suntem astăzi. Doar gândiţi-vă că, în urmă cu şase ani, nu existau raportări simultane în limba engleză din partea companiilor listate, iar investitorilor străini le era foarte dificil să înţeleagă în mod clar ce anume se întâmpla în piaţă. Astăzi avem mecanisme de piaţă noi şi îmbunătăţite, acces facil la piaţă pentru investitori, mediu fiscal favorabil pentru investitorii instituţionali, raportare corporativă transparentă şi calitativă a emitenţilor, disponibilitatea fluxului de informaţii privind piaţa de capital şi legislaţia şi în limba engleză, un cadru de tranzacţionare competitiv, o guvernanţă corporativă îmbunătăţită pentru companiile listate. Acest mediu nou a atras în ultimii ani noi listări de acţiuni şi obligaţiuni,” a declarat Lucian Anghel, Preşedintele Consiliului de Administraţie al BVB.

Promovarea la statutul de Piaţă Emergentă va permite pieţei de capital şi economiei româneşti să absoarbă noi fonduri şi transmite un semnal puternic către companiile private şi de stat că pot creşte semnificativ prin intermediul bursei. Pentru introducerea în indexul FTSE Global All Cap doar trei companii de la BVB s-au încadrat în cerinţele necesare în baza datelor urmărite de FTSE Russell la data de 28 iunie 2019. Astfel, acţiunile eligibile pentru FTSE Global All Cap din septembrie 2020 sunt Romgaz, Banca Transilvania şi BRD-SocGen.

„Acest nou statut reprezintă o recunoaştere a progreselor pieţei de capital locale şi reprezintă un moment de importanţă fundamentală pentru dezvoltarea viitoare. Ratingul de investment grade la nivel de ţară se va reflecta şi pe bursă odată cu această reclasificare pentru că bursa nu este altceva decât o oglindire fidelă a economiei. Când bursei îi merge bine şi economiei îi merge bine. Îmi doresc ca noul statut să deschidă ochii cât mai multor manageri din companiile private şi de stat şi să privească bursa ca pe mediu eficient prin care îşi pot finanţa dezvoltarea afacerilor. Suntem martorii unui moment istoric: este recunoaşterea internaţională că România merită să fie promovată şi sunt mândru şi fericit să conduc echipa care a făcut acest moment posibil,” a adăugat  CEO-ul BVB.

Piaţa locală de capital a atins în septembrie un nou maxim istoric pentru indicele BET-TR, care include şi dividendele. Indicele a trecut de pragul de 15.000 de puncte în septembrie şi a ajuns la o creştere de 39% doar în acest an, ceea ce a făcut ca România să fie una dintre cele mai performante pieţe de capital din Europa.