FacebookTwitterLinkedIn

La nivel de volume, 11 milioane de litri (78%) în valoare de 17 milioane de euro au fost vânduți către piețele din Europa, iar restul de 22%, adică 3 milioane de litri în valoare de 7 milioane de euro, au fost comercializați către alte state din afara continentulului european.

În afara Europei, China este cea mai importantă țară de export pentru vinurile românești, urmată de Statele Unite ale Americii care importă din România 800.000 litri de vin și de Canada cu 300.000 litri de vin.

Alina Iancu, fondator CrameRomania.ro și ReVino.ro., a declarat: „Eforturile realizate de crame pentru a face export sunt mari. Pentru a ajunge să aibă vânzări semnificative în afara țării cramele trebuie să participe în mod curent la târguri internaționale din Europa și Asia și să-și promoveze intens producțiile”.

Cel mai bun preț raportat la numărul de litri exportați este oferit de Finlanda care plătește 5,63 euro pentru un litru de vin românesc și a importat 6.300 litri în 2015.

BUGETELE DE PUBLICITATE INVESTITE ÎN EURO 2016 LA DOLCE SPORT

Ungaria plătește 5,41 euro/litru, urmată de Luxemburg care oferă 4,71 euro/litru, dar a cumpărat doar 6.000 litri de vin anul trecut.

La polul opus, cel mai mic preț pentru vinul românesc este oferit de Slovacia, mai exact 0,59 euro/litru, urmată de Bulgaria cu 0,79% euro/litru și de Israel cu 1,38 euro/litru.

Conform reprezentanților oficiali, Cramele Recaș, Oprișor și Halewood exportă aproximativ 50% din producție, Domeniile Săhăteni – Aurelia Vișinescu circa 40%, S.E.R.V.E peste 43%, urmate de Petro Vaselo sau Crama Ceptura (30%) și Vinarte, Corcova, Liliac, Stirbey sau Cotnari cu procente între 8 și 27%. Fiecare proprietar se raportează la numărul de hectare de viță de vie pe care îl are și la cantitatea de vin produsă anual.