FacebookTwitterLinkedIn

Certificatele care dovedesc printr-o analiză de sânge că au un nivel al anticorpilor IgG de cel puţin 150 BAU/ml se vor putea elibera începând de mâine, scrie EFE, citat de Agerpres. Aceste documente au o valabilitate de 90 de zile şi pot fi folosite numai pe teritoriul bulgar.

Prin extinderea acestui certificat şi pentru cei care au avut infecţii asimptomatice, ori au avut simptome, dar nu s-au testat şi prin urmare nu se regăsesc în bilanţul oficial al îmbolnăvirilor, autorităţile bulgare speră că vor avea o imagine mai apropiată de realitate a numărului real al celor infectaţi.