Cautare




, Contributor

Lifestyle |
|

Bule cu buline

Brandul francez Veuve Clicquot a invitat-o pe artista japoneză Yayoi Kusama, cunoscută pentru creațiile sale pe care, fără excepție, le decorează cu buline, să interpreteze în stil propriu ambalajul ediției limitate a șampaniei La Grande Dame 2012.
 aboneaza-te
my-heart-that-blooms-in-the-darkness-of-the-night-special-object

Colaborarea dintre Yayoi Kusama și Veuve Clicquot a început în 2006, când producătorul de șampanie i-a solicitat japonezei „punctul” de vedere personal asupra unui portret al fondatoarei brandului, Madame Clicquot, care urma să fie scos la licitație în Tokio, în scopuri caritabile. Yayoi Kusama a acceptat bucuroasă și cât ai clipi portretul s-a umplut de „pojar”, ceea ce în broșura licitației s-a tradus prin „aducerea la viață a vechii picturi.”

Între timp s-au găsit similitudini între destinele celor două, al văduvei Clicquot și al artistei japoneze. Ambele provin din familii înstărite și au avut de înfruntat rigiditatea mediului bughez care caracteriza societatea secolelor 19 și 20; ambele s-au exprimat împotriva inechității și au luptat pentru propria independență; într-un final, ambele au cucerit lumea.
Născută la Reims, Madame Clicquot a fost fiica baronului Nicolas Ponsardin. În 1798 s-a căsătorit cu François Clicquot, fiul fondatorului Maison Clicquot, pasionat de creșterea viței-de-vie și un rafinat cunoscător al vinurilor. François a reușit să insufle această pasiune și tinerei sale soții, căreia îi vorbea ceasuri întregi despre vinificație și soiurile de struguri, despre felul în care se obține și se comercializează șampania. Această „ucenicie” avea să-și arate roadele în 1805, când François a decedat prematur, iar soția sa a preluat frâiele podgoriei și ale afacerii.
Madame Clicquot avea de înfruntat două obstacole aproape insurmontabile la vremea aceea pentru o femeie: era foarte tânără (avea doar 27 de ani) și era… femeie. Iar o femeie în fruntea unei afaceri era o situație fără precedent și de neconceput pentru acea epocă.
Însă tenacitatea, inteligența și cunoștințele dobândite în anii în care a muncit în podgorie cot la cot cu soțul ei i-au dat curaj. A îmbunătățit metodele de producție, a obținut cea dintâi șampanie rosé, a profitat de oportunități, și-a asumat riscuri și, într-un final, și-a extins afacerea în lumea întreagă. Meritele doamnei Clicquot sunt apreciate și astăzi, cei din domeniu continuând să o numească La Grande Dame de la Champagne.
Yayoi Kusama a avut un parcurs asemănător. Născută în Japonia în 1929, a trebuit să înfrunte, în copilărie, opoziția părinților față de preocupările ei artistice. Mama îi rupea desenele, iar Yayoi riposta desenând și mai mult; când părinții nu i-au mai cumpărat creioane, a folosit noroi și pânză de sac pentru a se exprima. Hotărârea ei a triumfat într-un final: părinții au fost de acord să o înscrie la o școală de arte. La 28 de ani, căutând un loc unde să-și poată manifesta spiritul artistic în deplină libertate, a plecat din Japonia la New York: „Am să-i înfrunt pe toți cu o singură bulină”, obișnuia să le spună celor care căutau să o prevină în privința dificultăților cărora va trebui să le facă față într-o lume pe care nu o cunoștea deloc. Însă talentul și forța lui Yayoi au răzbit din nou: a cunoscut artiști importanți și a reușit să-și expună propriile creații. Astăzi este considerată unul dintre pionierii minimalismului și ai pop art-ului și unul dintre primii artiști care au inclus performance-ul în creația lor.
Noua colaborare aduce bulinele lui Yayoi Kusama alături de bulele celor 100 de sticle de șampanie Veuve Cliquot La Grande Dame 2012. Exuberanța și vivacitatea culorilor vor să spună că șampania este băutura care însoțește fericirea, în toate formele ei: aniversări, onomastici, un examen promovat, prima casă, primul sărut, primii 50 de ani împreună… Lista este deschisă și, practic, infinită…

Foto lvmh.com

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii