FacebookTwitterLinkedIn

Piață imobiliară locală s-a dezvoltat semnificativ în ultimii ani din punct de vedere al sustenabilității și suntem din acest punct de vedere la nivelul altor țări din regiune, fie că vorbim de Republica Cehă, Slovacă sau de Polonia și Ungaria. Asistăm deja la o trecere către un nivel superior de sustenabilitate, care pune acccent nu doar pe niveluri de performanță energetică cât mai ridicate, cât și pe implementarea de noi tehnologii și pe crearea unui mediu de lucru care pune accent pe bunăstarea angajaților”, explică Răzvan Nica, Managing Director al BuildGreen.

Obținerea unei certificări sustenabile după normele BREEAM și LEED a devenit o practică pe segmentul clădirilor de birouri și a centrelor comerciale de mari dimensiuni.

În același timp, numeroși proprietari de proiecte deja finalizate decid să implementeze soluții de eficientizare a consumurilor de energie, țintind obținerea unei certificări sustenabile de tipul „In Use” din dorința de a își păstra proiectele relevante pe piață, comparativ cu noile proiecte care au de regulă niveluri ridicate de performanță. Următoarea etapă a implementării principiilor de dezvoltare sustenabilă pe piață imobiliară locală va fi reprezentată de apariția primelor proiecte rezidențiale certificate sustenabil”, apreciază reprezentanții BuildGreen.

Astfel, în prezent, există mai multe proiecte care au obținut o astfel de certificare din partea unor foruri interne, iar perioada următoare va aduce și obținerea primelor certificări BREEAM sau LEED.

Creșterea numărului de proiecte imobiliare mixte se va concretiza și prin certificări de tip communities, care pot aduce beneficii încă din etapele de elaborare a master planurilor, rezultând astfel comunități ample, unde componentele locative, profesionale, comerciale și de recreere sunt îmbinate armonios, într-un model de business de succes.

În plus, în viitorul apropiat vom asista la tot mai multe proiecte sustenabile dezvoltate pe segmentele spațiilor logistice și industriale, un exemplu fiind fabrica Arcelik, certificată LEED.

Dorința investitorilor de obținere a unor randamente energetice ridicate se va concretiza și prin dezvoltarea primelor proiecte după normele de sustenabilitate EDGE, care pun accent pe utilizarea eficientă a resurselor, atât în procesul de dezvoltare, cât și pe perioada administrării.

EDGE reprezintă un sistem de certificare complementar și a fost creat de către International Finance Corporation (IFC), divizia de investiții a Băncii Mondiale, obținerea certificării fiind posibilă prin atingerea unui procent de reducere de 20% a consumurilor de energie, apă și a energiei încorporate în materialele de construcție.

Cum? Spre exemplu, prin reducerea raportului dintre pereți și ferestre, utilizarea unor soluții inteligente de ventilație și iluminare artificială, implementarea de panouri solare, dar și utilizarea unor robineți cu presiune scăzută pot să ducă la reduceri ale consumurilor de până la aproximativ 50%.

Eficientizarea consumurilor de energie va fi dublată în perioada imediată de implementarea unei multitudini de soluții menite să majoreze semnificativ bunăstarea angajaților la locul de muncă, măsuri care se vor transpune într-un final prin creșterea gradului de satisfacție, dar și a productivității angajaților”, afirmă Răzvan Nica.

Astfel, în perioada următoare, vor fi obținute mai multe certificări de sustenabilitate WELL , care pun accent pe crearea unui mediu de lucru prietenos, propice bunăstării angajaților. Această se poate obține prin implementarea unor soluții inteligente de iluminare, ventilație sau design general al spațiilor de birouri.

Spre exemplu, unele măsuri pot avea un impact direct imediat, precum schimbarea sistemului de ventilație, în timp ce altele au un efect mai subtil. Numeroase studii au arătat că nivelul de luminozitate artificială dintr-un spațiu de lucru poate duce la insomnii sau realizarea scărilor după un design prietenos poate determina un grad de utilizare mai redus al lifturilor, ceea ce se transpune printr-o stare de sănătate generală mai bună a angajaților.

BuildGreen a consiliat și a obținut în 2017 peste 25 de certificări sustenabile pentru o serie întreagă de proiecte din România, dar și din Europa Centrală și de Est și Liban, reprezentând o majorare de 25% a numărului de proiecte consiliate, printre cele mai importante numărându-se întreg portofliul din regiune al NEPI Rockcastle, The Bridge și Globalworth Tower – ambele cu cel mai ridicat nivel de certificare LEED Platinum, Oregon Park, The Mark și Unirii View.

Compania a fost implicată până în prezent în certificarea sustenabilă a peste 130 de proiecte imobiliare, cu o valoare investititionala cumulată de peste un miliard de euro.

Fondată în 2010, BuildGreen a fost prima companie din România care a oferit servicii de consultanță pentru dezvoltarea sustenabilă în plan local. BuildGreen deține în portofoliu aproximativ 60 clădiri certificate, iar 25% dintre proprietățile certificate au fost atestate cu niveluri superioare de sustenabilitate (Excellent).

Printre clienții și partenerii pentru care BuildGreen a lucrat sau lucrează în prezent, se numără: Aberdeen Asset Management, Ascenta Management, BogArt, Bluehouse Development, CA Immo, EBRD, Forțe Partners, Genesis Development, Globalworth Asset Management, Immochan, Mulberry Development (Ovidiu Sandor), NEPI, Octagon, Padeco, Portland Trust, Rivium Galleria Mall, S IMMO AG, S Group Holding, Strabag, Unirii View, Vitalis Consulting.

Foto: Proiectul de birouri Green Court, dezvoltat de Skanska și preluat de Globalworth, deține certificarea LEED Gold.